Roşia Montană Gold Corporation, sponsor principal la FC Unirea Alba Iulia. Prima donaţie: 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul de fotbal Unirea Alba Iulia are un nou sponsor principal. Compania „Roşia Montană Gold Corporation“ a decis să investească în clubul de fotbal aflat la limita supravieţurii în Liga a II-a.

Clubul FC Unirea a primit deja 100.000 de euro din partea firmei cu sediul în Roşia Montană, care a iniţiat proiectul privind extracţia aurului din această zonă.

Reprezentanţii echipei de fotbal speră ca susţinerea financiară să crească în perioada următoare, condiţionată, însă, de avizul pozitiv Guvernului pentru investiţia din Munţii Apuseni.

Pentru început, fotbaliştii vor juca cu tricouri inscripţionate cu sigla societăţii şi vor populariza compania la conferinţele de presă. FC Unirea ocupă la începutul returului din Liga a II-, seria a II-a, un loc retrogradabil

De altfel, primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat că vrea ca investiţia să demareze efectiv în luna august 2011. Comitetul de Analiză tehnică a avizat proiectul. Documentaţia pentru hotărârea de Guvern mai are nevoie de avizele de la Ministerul Mediului şi Ministerul Culturii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”