Recurs pentru arestare preventivă la Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul patronilor grupului Filadelfia din Bistriţa. Inculpaţii rămân în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a judecat luni, 3 iunie, recursul procurorilor DIICOT la decizia Tribunalului Alba privind cxercetarea în libertate a proprietarilor grupului de firme Filadelfia din Bistriţa-Năsăud, Gavril Sighiartău şi Ioan Eugen Sighiartău. Instanţa a confirmat soluţia Tribunalului şi a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

Gavril Sighiartău şi Ioan Eugen Sighiartău sunt cercetaţi penal de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. Cei doi au fost propuşi în 29 iunie pentru arestare preventivă la Tribunalul Alba, iar instanţa a dispus faţă de inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Soluţia instanţei a fost contestată cu recurs. 

Procurorii DIICOT Alba Iulia au efectuat percheziţii la sediul central al firmei din Bistriţa-Năsăud şi la puncte din alte judeţe. Filadelfia este un grup bistriţean de firme cu activităţi în mai multe domenii, cu afaceri de 20 de miloane de euro: transport rutier de persoane, intern şi internaţional (Tabita Tour), turism (Filadelfia Turism), asigurări (DirektAsig), transport de marfă (Filadelfia Marfă) şi construcţii (Filadelfia Construcţii). Tabita Tour, specializată în transportul de persoane intern şi internaţional, se ocupă şi de închirierea autocarelor, oferind servicii de coletărie în Spania, Italia şi România. Reprezentanţii grupului au precizat într-un comunicat de presă că ancheta vizează doar divizia de coletărie.

“Îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a cazului pentru care am fost chemat la audieri, care vizează doar divizia de coletărie a grupului. De aceea, voi pune la dispoziţia autorităţilor toate resursele necesare, pentru a îndepărta orice urmă de suspiciune care planează asupra grupului Filadelfia în acest moment. O echipă a Gardei Financiare a derulat deja un control în cursul zilei de marţi şi nu a găsit nicio neregulă. Nu aş dori ca informaţiile apărute în mass-media să aducă prejudicii de orice fel, psihologice sau morale, angajaţilor companiei pe care o conduc şi, din acest motiv, îmi asum responsabilitatea unei cât mai bune cooperări cu anchetatorii”, susţine Ioan Sighiartău, directorul general Filadelfia Group, într-un comunicat de presă făcut public joi, 30 mai.

Recurs şi pentru doi angajaţi

Tot luni, Curtea de Apel a judecat recursurile a doi angajaţi ai firmei Tabita Tour, judecaţi într-un dosar de traffic de minori. Inculpaţii sunt Romulus Dumitrescu din Vâlcea, agent comercial la firma de transport internaţional de persoane, respectiv Mihai Claudiu Uveges din Braşov, şofer la aceeaşi firmă. În total, patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, acuzate că au transportate ilegal în străinătate minore în scopul practicării prostituţiei. Printre cele patru persoane care se vor prezenta în faţa judecătorilor se află şi o femeie în vârstă de 71 de ani. Victoria Vieru, poreclită „Volga“, din Galaţi, care este acuzată că a găzduit la domiciliul ei o minoră, care urma să fie transportată în Spania. Operaţiunea ar fi fost pusă la cale de fiica acesteia, Petruţa Luminiţa Magheru, care este, de asemenea, arestată.

Citiţi şi:

Patronii grupului Filadelfia din Bistriţa, acuzaţi de infracţiuni de criminalitate organizată de DIICOT Alba Iulia. Director de vânzări arestat pentru trafic de minori

Angajaţi ai unei firme din grupul Filadelfia Bistriţa, trimişi în judecată de DIICOT Alba Iulia pentru trafic de minori

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima