Reacţii după demisia senatorului Daniel Breaz din PSD. Preşedintele PNL Alba: „Nu există nicio ofertă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii, care şi-a anunţat vineri demisia din Partidul Social Democrat, în care a activat peste două decenii, afirmă că îşi va continua activitatea ca independent

În interiorul organizaţiei liberale este, însă, fierbere mare la gândul că un fost social-democrat ar putea lua un loc eligibil de parlamentar. Asta în condiţiile în care, cel mai probabil, fiecare dintre cei 5 parlamentari liberali de Alba (patru deputaţi şi un senator), ba chiar şi unii primari de oraşe, doresc acelaşi lucru, un loc eligibil.

Surse politice susţin că Breaz ar fi negociat prezenţa acestuia pe locul 1 al listei PNL Alba de la Senat.

„A fost o mişcare (demisia – n.r.) pe care am făcut-o din cauza faptului că, atunci când am tras diverse semnale de alarmă în PSD, nu am fost luat în considerare. (…) Îmi continui activitatea independent. Voi face politică pentru cetăţeni şi merg mai departe”, a declarat presei Daniel Breaz vineri după-amiaza, la un eveniment organizat în comuna sa natală, Mihalţ, la care au fost prezenţi, de asemenea, şi liderii judeţeni ai PNL, precum şi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

El s-a arătat nemulţumit că, în ultimii ani, PSD a ajuns „aproape să nu mai conteze” la nivelul judeţului Alba, precum şi de momentul în care a fost anunţată moţiunea de cenzură.

„Să depui o moţiune de cenzură în ianuarie, să dai jos un guvern după trei săptămâni, să vii să pui tot aceeaşi oameni, acelaşi guvern, să vii din nou, acum, să depui o moţiune de cenzură, nu are nicio logică. Cu trei luni înaintea alegerilor generale, adică se fac nişte lucruri total fără cap. Am o altă construcţie”, a susţinut senatorul. Întrebat de jurnalişti dacă va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe lista PNL, Breaz a răspuns că vrea coerenţă.

„Haideţi să lăsăm bursa zvonurilor. V-am spus: a fost o decizie pe care am luat-o după 21 de ani de membru al PSD, motivele le-am explicat foarte clar. Vreau coerenţă”, a mai spus senatorul. La întrebarea insistentă dacă totuşi îşi mai doreşte un mandat de parlamentar, Daniel Breaz a menţionat că nu poate să spună în momentul de faţă ce mai doreşte. „Îmi doresc din poziţia de rector (al Universităţii 1 Decembrie 1919 Alba Iulia – n.r.) ca admiterea de toamnă să fie foarte bună pentru universitate, universitatea să se dezvolte, să avem cât mai mulţi studenţi la Alba Iulia”, a conchis acesta.

În ceea ce îl priveşte pe liderul liberalilor din Alba, europarlamentarul Mircea Hava, prezent, de asemenea, la evenimentul desfăşurat în Mihalţ, acesta a susţinut că PNL nu are nicio ofertă pentru Breaz.

E problema lui (de ce a demisionat - n.r.). (...) Oamenii pot să treacă dintr-o parte în alta. PNL-ul nu are nicio ofertă. (...) Nu există nicio ofertă pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor. El a dorit să plece, are motivele lui", a declarat Mircea Hava. Acesta a mai spus că nu poate să dea asigurări că Breaz nu se va regăsi, totuşi, pe listele PNL la viitoarele alegeri. "Nu, eu nu pot să dau asigurări de genul ăsta. (...). Un partid se dezvoltă şi creşte aşa cum crede el", a mai declarat Mircea Hava.

   

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026