Reacţie în USR Alba după demisia candidatului care i-a făcut ”jeguri” şi ”jigodii” pe cei de la PLUS. Ce spune preşedintele partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beniamin Todosiu, preşedintele USR Alba, Dan Barna şi Sorin Trif, candidatul demisionar din partid

Conducerea USR Alba a reacţionat marţi la afirmaţiile şocante ale fostului preşedinte al USR Cîmpeni la adresa colegilor din PLUS. Sorin Trif a anunţat că se retrage din politică după ce ar fi fost ”lucrat pe la spate” de ”jegurile PLUS”.

Într-un comunicat de presă transmis marţi după-amiază, preşedintele USR Alba, Beniamin Todosiu, susţine că a citit ”cu dezamăgire şi tristeţe reacţiile publice ale fostului coleg din USR Câmpeni, Sorin Nicolae Trif, şi modul în care acesta şi-a jignit colegii din Alianţa USR – PLUS Câmpeni prin cuvinte greu de reprodus”. 

Todosiu afirmă că Sorin Trif a avut ”o atitudine de netolerat şi o atitudine care nu îi face cinste unui om care ni s-a alăturat pe motivul că are principii solide şi crede că poate face politică într-un alt mod”. 

”De aceea am spus că Sorin Nicolae Trif este FOSTUL nostru coleg, nu pentru că l-am exclus din USR, ci pentru că mă gândesc că, înaintea acestei ieşiri publice, a făcut un act de bărbăţie şi demnitate semnându-şi demisia din partidul în care nu se mai regăseşte. În numele echipei USR – PLUS Alba îl rog pe fostul meu coleg să încerce să se abţină de la comentarii publice şi jigniri, iar, dacă crede cu adevărat în valorile despre care am discutat de multe ori în întâlnirile noastre, să vină să mă privească în ochi în momentul în care îmi va înmâna demisia din USR. Reacţiile şi jignirile pe care le transmite public nu îi fac cinste şi cred că omul Sorin Nicolae Trif, pe care eu l-am cunoscut, conştientizează acest lucru”, a transmis şeful USR Alba.

Beniamin Todosiu mai susţine că nu negociază ”principiile şi valorile în care credem, nu facem trocuri politice cu nimeni şi vrem o schimbare reală pentru toţi locuitorii judeţului Alba”.  ”Pentru Oraşul Câmpeni, capitala Ţării Moţilor, Alianţa USR-PLUS are o echipă puternică şi aceasta va reprezenta o alternativă reală atât pentru PSD cât şi pentru PNL. Să nu uităm că primarul actual al oraşului Câmpeni are rădăcini adânci în ambele partide, iar prieteniile vechi nu se uită niciodată în ciuda declaraţiilor politicianiste”, mai spune şeful USR Alba.

Marţi seara, Sorin Trif a postat un mesaj prin care anunţă că se retrage din cursa electorală, dar şi din viaţa politică. Acesta lasă să se înţeleagă că ar fi fost ”lucrat pe la spate” de ”jigodii care în anii 1997 au cumpărat fabrici din România”. Trif se referă la un om de afaceri italian, stabilit în oraş de 23 de ani, care este preşedintele PLUS Cîmpeni. 

USR-PLUS stă destul de prost din punct de vedere electoral în Apuseni. Rezultatele la alegerile europarlamentare din 2019, obţinute de USR la Cîmpeni, sunt concludente:  PNL – 1.293 de voturi = 37,00%; PSD – 1.216 voturi = 34,80%; USR PLUS – 370 de voturi = 10,58%. Singura şansă a alianţei de a fi prezentă în funcţii de decizie în administraţia locală este o alianţă cu cele două partide mari: PNL sau PSD. Cu PNL înainte de alegeri, iar cu PSD, după alegerile locale, dacă acest partid recâştigă funcţia de primar.

Citiţi şi:

 

A vrut să cumpere „puicuţe” pe Facebook şi a primit „block” 24 de ore. Păţania unui primar din Alba

 

FOTO Semne de întrebare după decesul femeii de 39 de ani, infectate cu coronavirus, fără să aibă alte boli. Cum arătau plămânii Anemonei

 

FOTO Avioanele misterioase din Apuseni ce se pot vedea prin Google Maps. Care este explicaţia apariţiilor neobişnuite

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete