Punct final în dosarul unei crime din ziua de Paşte. Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a omorât tatăl în bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fapta a avut loc in urma cu 1 an, în ziua de Paşte

Un b[rbat din Alba care şi-a ucis tatăl în ziua de Paşte a anului 2019 a fost condamnat definitv la 8 ani de închisoare în regim de detenţie.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului F. Mihai cu 3 ani şi jumătate. La instanţa de fond, acesta a primit doar 4 ani şi 6 luni de închisoare.

”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şii în consecinţă: Desfiinţează sentinţa penală atacată, cu privire la latura penală, în ceea ce priveşte temeinicia pedepsei aplicate inculpatului F. Mihai şi în ceea ce priveşte dispoziţiile de restituire a obiectelor ridicate de către organele de urmărire penală, şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Majorează de la 4 ani şi 6 luni la 8 ani durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului F. Mihai, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie”, se precizează în minuta deciziei de la Curtea de Apel pronunţată în 6 mai 2020. Anchetatorii au reţinut infracţiunea de violenţă în familie în modalitatea omorului.

F. Mihai este acuzat că care şi-a ucis tatăl în bătaie în ziua de Paşte, în 28 aprilie 2019. Acesta s-a întors din străinătate şi a mers la casa părinţilor săi pentru a sărbători. Aici, între tată şi fiu, a izbucnit un scandal care a culminat cu o bătaie în toată regula. Tatăl l-ar fi lovit pe fiu cu o farfurie în cap, iar acesta din urmă a reacţionat. În urma loviturilor încasate, bătrânul a suferit mai multe traumatisme care au provocat o hemoragie internă.

În final, acesta a decedat şi nu a mai putut fi salvat chiar dacă la faţa locului a intervenit şi un echipaj medical. Instanţa de la Tribunal a ţinu cont de faptul că, anterior săvârşirii infracţiunii, între inculpat şi victimă nu au existat conflicte iar pe parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, acceptând inclusiv menţinerea sa în stare de arest preventiv. Tribunalul a reţinut şi circumstanţa atenuantă a provocării, care prezintă două componente distincte: actul provocator şi riposta. Instanţa a constatat că, anterior săvârşirii infracţiunii, victima l-a agresat pe inculpat fără ca acesta să fi provocat în vreun fel această agresiune.

Citiţi şi:

 

FOTO Grota din Piatra Secuiului unde s-au salvat studenţii în timpul măcelului de la Aiud din 1849. Cum poate fi vizitată

 

FOTO Trasee turistice de o zi în cea mai spectaculoasă zonă din Apuseni. Pe „drumul calcarului“ în stare de urgenţă

 

Aventurile penale ale unui şofer care ajunge la închisoare pentru trei infracţiuni comise în acelaşi timp

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?