Pterozaurul Dracula, vedeta unui muzeu din Germania. Fosile ale păsării uriaşe au fost descoperite în 2009 lângă Sebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare pterozaur găsit vreodată în lume, botezat Dracula, a devenit vedeta Muzeului Altmuhltal din Denkendorf, Germania.

Rămăşiţe ale păsării preistorice, găsite în 2009 lângă Sebeş, în zona rezervaţiei Râpa Roşie, sunt expuse la muzeul german, iar turiştii vin să vadă cum arată grozăvia din Transilvania. 

Dracula, cum a fost botezat de oamenii de ştiinţă, a trăit până acum 66 de milioane de ani, apărând în zonă încă de acum 240 de milioane de ani. Descoperirea sa a însemnat un moment important, Dracula find prima vertebrată în stare să zboare, graţie oaselor sale uşoare. Oamenii de ştiinţă cred că avea o deschidere a aripilor de 12 metri şi era înalt de 3,5 metri.

Primii reprezentanţi ai speciei aveau coadă, însă această a dispărut treptat, pe măsură ce animalele şi-au perfecţionat zborul. Ce frapează la Dracula e gabaritul sau. Cântarea cel puţin o jumătate de tonă, iar gâtul sau era comparabil cu cel al unui bărbat adult. Pterosaurul avea un deget alungit care a format marginea din faţă a fiecărei aripi şi trei expuse pentru alergare şi căţărare. 

Folosind fragmente de os ca ghid, oamenii de ştiinţă au reconstruit un model al creaturii - despre care se spune ca este cel mai mare pterozaur găsit până în prezent şi care este expus la muzeul din oraşul german. Tot aici pot fi văzute, separat, şi fosilele pterozaurului descoperit lângă Sebeş. Rămăşiţele lui Dracula au fost găsite de paleontologul clujean Matei Vremir, în depozitele argiloase din zona Sebeş - Glod. Iniţial, acesta a găsit o vertebră cervicală de 30 de centimetri.

Dinozaurii zburători, aşa cum e Dracula, sau pterodactilii, au trăit în Transilvania când această era un fel de insulă cu clima subtropical. Pasărea uriaşă despre care se susţine că a trăit în zona unde a fost descoperită avea înălţimea unei girafe. Monstrul preistoric a fost botezat ”Dracula” din două motive: locul unde a fost găsit şi puterea şi agresivitatea cu care îşi vâna prada. Expoziţia din oraşul german va fi deschisă până în luna noiembrie 2018.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Ultima liturghie în biserica de la Vinţa, veche de peste 200 de ani. Apa otrăvită din iazul de la Valea Şesii va distruge lăcaşul din Apuseni

FOTO Autostrada este pregătită, autorităţile - nu. Ultimele date despre inaugurarea traseului de 30 de kilometri dintre Aiud şi Turda

FOTO Plogging în Cetatea Alba Carolina. Ce înseamnă noul sport inventat în Suedia şi ce beneficii are pentru oameni

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră