Proprietar de apartament vs. operator de telefonie mobilă. Procesul prin care a reuşit să scape de antena montată pe bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mare operator de telefonie mobilă a fost obligat, definitiv, în justiţie să demonteze şi să evacueze antena pe care o are montată de aproape 20 de ani pe un bloc din Alba Iulia.

Tribunalul Alba a respins în 25 iunie apelul societăţii şi a stabilit că prima decizie pronunţată în acest dosar este legală. „Respinge apelul declarat de pârâtă societatea Vodafone România S.A. împotriva Sentinţei civile

nr. 948/2019 şi a Încheierii interlocutorii din 14.11.2018 pronunţate de Judecătoria Alba Iulia în dosar civil nr. 3552/176/2018. Obligă apelantă la plata sumei de 1.000 de lei în favoarea intimatului Antone Florin cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă”, se precizează în minuta publicată pe site-ul instanţei.

Contractul de închiriere a suprafeţei de 73 de metri pătraţi a fost încheiat, în anul 2002, de către Asociaţia de Proprietari Parc Cetate. Reclamantul este proprietarul apartamentului deasupra căruia sunt amplasate direct echipamentele de telefonie mobilă ale companiei. Acesta a devenit proprietar la dată de 4 septembrie 2006, în baza unui contract de vânzare – cumpărare şi a arătat în instanţă că nu şi-a exprimat acordul în sensul prelungirii contractului de închiriere.

Un proces similar a existat şi în perioada 2012 – 2013, când, prin sentinţa definitivă, s-a dispus obligarea companiei Vodafone să procedeze la evacuarea echipamentelor de telefonie mobilă pe care le-a amplasat pe terasă blocului M7, motivul evacuării fiind acela al folosirii şi întreţinerii necorespunzătoare a spaţiului închiriat care a dus la infiltraţii de apă, conducând la degradarea continuă a apartamentului aflat în proprietatea să. Ulterior, compania a obţinut un „contract de tranzacţie” prin care reclamantul îşi exprimă acordul cu amplasarea şi funcţionarea echipamentelor de telefonie mobilă până la 24 octombrie 2017, când antena ar fi trebuit evacuată de pe bloc. Pentru că antena nu a fost demontată, locatarul a dat din nou în judecată firma.

„Pârâta s-a obligat să întreţină suprafaţă închiriată în condiţii optime. Dovadă faptului că nu şi-a îndeplinit această obligaţie este şi faptul că în continuare s-au produs infiltraţii de apă, consecinţă acestor infiltraţii fiind inclusiv deteriorarea apartamentului. Reclamantul a apreciat că se impune evacuarea echipamentelor pârâtei de pe terasă blocului în care se află apartamentul sau în condiţiile în care, începând cu dată de 24.10.2017, a expirat atât valabilitatea contractului de închiriere încheiat cu Asociaţia de Proprietari Parc Cetate cât şi acordul sau dat în calitate de coproprietar al părţilor indivize comune ale imobilului în sensul amplasării echipamentelor de telefonie mobilă, acord fără de care asociaţia de proprietari nu putea încheiat un act adiţional la contract”, se susţine în motivarea deciziei instanţei de fond, care a rămas definitivă.

Instanţa a stabilit că, în cauza, nu s-a făcut dovadă de către compania de telefonie că reclamantul sau persoană de la care acesta a cumpărat imobilul de mai sus şi-ar fi dat acordul în sensul încheierii unui contract de închiriere. „(…) Pârâta s-a obligat să întreţină suprafaţă închiriată în condiţii optime. Nu şi-a îndeplinit această obligaţie, în imobil s-au produs infiltraţii de apă, consecinţă acestor infiltraţii fiind deteriorarea apartamentului reclamantului”, se precizează în hotărârea instanţei. Tribunalul Alba a decis, în aceste condiţii, că se impune demontarea şi evacuarea echipamentelor de telefonie mobilă amplasate pe terasă blocului M7, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Citiţi şi:

 

A vrut să cumpere „puicuţe” pe Facebook şi a primit „block” 24 de ore. Păţania unui primar din Alba

 

FOTO Semne de întrebare după decesul femeii de 39 de ani, infectate cu coronavirus, fără să aibă alte boli. Cum arătau plămânii Anemonei

 

FOTO Avioanele misterioase din Apuseni ce se pot vedea prin Google Maps. Care este explicaţia apariţiilor neobişnuite

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%