Proiectul noii secţii de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Alba în valoare de 20 milioane de lei, aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul noii secţii de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Alba

Proiectul depus de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba privind construcţia Secţiei de Psihiatrie cu ambulatoriu, 50 de paturi, săli de tratamente, consultaţii şi terasă circulabilă în partea superioară, a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale care, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), se va ocupa de lucrări. Suma totală care va fi investită este de aproape 20 de milioane de lei.

Consiliul Judeţean (CJ) Alba, în subordinea căruia se află spitalul, avea în plan finanţarea construcţiei unei moderne secţii de psihiatrie. Având în vedere suma mare de bani necesară investiţiei, reprezentanţii SJU Alba Iulia împreună cu reprezentanţii CJ Alba, au decis să depună la MDRAP un proiect pentru a obţine o parte din finanţare, iar banii astfel economisiţi să se îndrepte spre alte proiecte din Sănătate. Documentaţia a fost depusă la MDRAP în februarie 2017, iar finanţarea a fost aprobată la începutul acestui an.   

Valoarea investiţiei este de 19.921.048 de lei (inclusiv TVA), dintre care 533.937 de lei provin de la Consiliul Judeţean Alba. Durata prevăzută a execuţiei este de 36 de luni, SJU Alba Iulia a predat proiectul şi amplasamentul către MDRAP care, prin CNI, se va ocupa de licitaţii, edificare etc. SJU Alba Iulia va fi beneficiar doar după finalizarea investiţiei şi nu va putea interveni pe parcursul derulării acesteia. Clădirea va fi construită în curtea SJU Alba Iulia, aproape de Serviciul Judeţean de Medicină Legală şi va corespunde nevoilor tuturor pacienţilor care vor fi internaţi sau trataţi aici.

Căile de acces în clădire sunt prevăzute cu pachete de trepte şi rampe pentru persoanele cu handicap, conform standardelor în vigoare. Pe lângă pachetele de scări de la extremităţile imobilului, clădirea va mai fi dotată cu un lift dimensionat pentru pacienţi, un lift pentru personal şi evacuare deşeuri si un lift pentru alimente. Pentru subsol s-a prevăzut o platformă exterioară.

La parter, în zona centrală a clădirii, va fi amplasat ambulatoriul de psihiatrie. Sector ambulatoriu (pentru pacienţi neinternaţi) cuprinde: cabinete de consultaţii şi tratamente, compartiment de evidenţă medicală, programare, informare, spaţii conexe, grupuri sanitare, depozite pentru materiale sanitare etc. Tot la parter, va fi amplasat un serviciu de primire şi externare a bolnavilor, cu spaţii de igienizare, garderobă, cameră de gardă, cameră de tratament şi consultaţii, spatii de aşteptare şi grupuri sanitare pentru însoţitori şi vizitatori.

La etajul I va fi amplasată secţia de psihiatrie pentru femei, cu capacitatea de 25 de paturi în saloane, cu trei paturi şi două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienţi nevrotici de zona cu pacienţi psihotici. De asemenea, vor fi construite trei cabinete de consultaţii, sală de tratament, sală de activităţi, sală de mese, oficii, boxe etc. La etajul II va fi amplasată secţia de psihiatrie pentru bărbaţi cu capacitatea de 25 de paturi în saloane cu trei paturi şi două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienţi nevrotici de zona cu pacienţi psihotici. Pacienţii vor avea acces pe terasa clădirii, care va fi amenajată pentru pentru relaxarea în aer liber. Şi la acest etaj vor exista cabinete consultaţii, săli de tratament, sală de activităţi, sală de mese, oficiu etc.

Fiecare salon va avea grup sanitar propriu dotat cu duş, lavoar şi wc. Saloanele vor fi dotate, între altele, cu corpuri pentru iluminatul general, iluminat de veghe, iluminat de citit şi iluminat de siguranţa, dar şi cu butoane de panică, noptieră la fiecare pat, lavoar şi climatizare. Pentru circulaţia pacienţilor este prevăzut un lift cu capacitatea de 16 persoane.

Terasa circulabilă cu suprafaţa de circa 700 metri pătraţi va oferi un spaţiu inedit de relaxare în aer liber pentru pacienţi şi personal. Cota la care este amenajată terasa va oferi bolnavilor o oază de linişte şi o privelişte frumoasă asupra spaţiilor din jur. Pentru siguranţa pacienţilor pe întreg perimetrul terasei va fi realizată o copertină tip peron din beton armat. Înălţimea copertinei va fi de 4,4 metri. Între elementele copertinei se va monta geam antiefracţie. Se va monta, de asemenea, şi gazon, iar în zona centrală vor fi realizate jardiniere în care vor fi plantaţi arbuşti decorativi si vor fi amplasate bănci. Spaţiile verzi din incintă vor ocupa o suprafaţa de 10.607,4 mp. Pacienţii secţiei de psihiatrie vor beneficia de o incinta amenajata în aer liber cu suprafaţă de 680 mp, împrejmuită cu un gard cu înălţimea de 3 metri dublat de gard viu. Accesul în incintă se va putea face de pe Bulevardul Revoluţiei 1989, respectiv din strada Fântânele.

În solicitarea de finanţare depusă la MDRAP s-a precizat că, în prezent, secţia de psihiatrie existentă, de pe strada Mihai Viteazul, nu funcţionează în parametri optimi, iar o astfel de investiţie se justifică şi este absolut necesară. De asemenea, s-a explicat că viitoarea clădire destinată secţiei va asigura spaţiul de confort şi de terapie ţintită a tulburărilor psihice, contribuind esenţial la resocializarea şi reinserţia familială şi profesională a acestor pacienţi puternic afectaţi de factorii stresori dintr-o societate de tranziţie traumatizantă.

Urgenţele psihiatrice cu potenţial înalt de agresiune şi autoagresiune vor fi tratate în camere de izolare parţială până la depăşirea bufeului psihotic, urmând ca ulterior tratamentul să fie continuat în condiţii de spitalizare moderne cu nimic mai prejos de cele mai înalte standarde de îngrijire şi tratament. Secţia de Psihiatrie acuţi va fi în aceeaşi curte cu clădirea principală a spitalului astfel încât colaborarea cu toate secţiile pentru consulturile intersecţii va fi mult mai rapidă şi în folosul pacienţilor.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026