Proiect din fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro pentru modernizarea policlinicii Spitalului Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambulatoriul Spitalului Municipal din Blaj va fi complet transformat, în decurs de doi ani, printr-un nou proiect european. Luni, 22 iulie, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a avut loc semnarea contractului de finanţare pentru proiectul ”Extindere şi dotare Ambulatoriu Spital Municipal Blaj”, în valoare totală de peste 10 milioane lei.

Contractul de finanţare a fost semnat de primarul din Blaj, Gheorghe Rotar şi directorul general ADR Centru, Simion Creţu, iar iniţiativa, finanţată în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, îşi propune să ducă la îmbunătăţirea şi creşterea calităţii activităţii medicale pentru mai mult de 50.000 cetăţeni din zonă. 

Prin intermediul proiectului ”Extindere şi dotare Ambulatoriu Spital Municipal Blaj” sunt prevăzute activităţi de extindere, reabilitare şi dotare la nivelul întregului ansamblu construit. Extinderea se va realiza pe orizontală, cu o clădire nouă, similară celei existente şi alipită clădirii spitalului. Ulterior construcţiei se vor transfera secţiile de ambulatoriu în spaţiile nou-create şi vor fi dotate cu aparatură medicală şi mobilier medical necesar pentru funcţiunile specifice de ambulatoriu.

La fiecare nivel - subsol, parter şi la etajele 1, 2 şi 3 - va exista o circulaţie orizontală, pentru a se lega clădirea veche a spitalului de cea nouă a ambulatoriului integrat, aşa cum prevăd legislaţia şi normativele în vigoare. Concret, pe lângă lucrările de construcţii şi instalaţii pentru extinderea pe orizontală a clădirii, vor fi achiziţionate utilaje şi echipamente tehnologice, noi echipamente medicale pentru dotarea specifică a cabinetelor medicale, iar la exterior vor fi reabilitate aleile pietonale, care vor fi şi iluminate, ca şi căile de acces către ambulatoriu, precum şi cele de la ambulatoriu către spital. Vor mai fi realizare spaţii verzi în incintă şi se va amenaja o parcare pentru ambulanţe sau autosanitare destinate consultaţiilor la domiciliu.

”Ambulatoriul Spitalului Municipal Blaj este singurul ambulatoriu din zona deservita, respectiv Municipiul Blaj, localităţile aparţinătoare şi localităţile din apropierea oraşului nostru, care nu au ambulatorii de specialitate. Din punct de vedere funcţional, acum, cabinetele ambulatoriului nu sunt grupate şi nu sunt amplasate într-o singura locaţie, spaţiile existente nu sunt suficiente pentru asigurarea condiţiilor de suprafaţa, cu circuite şi funcţionalităţi prevăzute de legislaţie, pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţie sanitare de funcţionare. Proiectul propune soluţionarea problemelor prin extinderea clădirii spitalului şi mutarea cabinetelor medicale în aripa extinsă a clădirii. Extinderea se va realiza pe orizontala, cu o clădire nouă similară celei existente şi alipită clădirii spitalului. Spaţiile amenajate vor corespunde următoarelor funcţiuni: cabinete pentru consultaţie, săli de aşteptare, spaţii pentru personalul medical, vestiare, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi spaţii de depozitare a inventarului medical”, a declarat Gheorghe Rotar, primarul municipiului Blaj. 

Data limită de finalizare a proiectului este 30 iunie 2021, valoarea totală cererii de finanţare fiind de 10.700.750 lei, din care suma nerambursabilă, în cuantum de 98% din cheltuielile eligibile, reprezintă peste 2,25 milioane euro (10.486.735  lei).

”Administraţia locală din Blaj are în derulare multe proiecte importante pentru comunitate. Aceste investiţii vor convinge populaţia că se folosesc bani europeni pentru creşterea calităţii vieţii. În total, pentru toate proiectele gestionate de noi pentru Blaj, vorbim de sume contractate de peste cinci milioane euro, bani care vor fi folosiţi pentru a rezolva problemele pe care cetăţenii şi edilii le-au identificat ca fiind cele mai importante. Activitatea locală destinată creşterii calităţii vieţii este susţinută de fondurile publice europene prin programul REGIO 2014-2020, iar pentru potenţialii pacienţi din Blaj este un semnal foarte bun, deoarece calitatea serviciilor medicale va creşte în scurt timp, oamenii fiind siguri că nu mai trebuie să se deplaseze în centrul judeţului, sau chiar mult mai departe, pentru investigaţii şi tratamente ambulatorii”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată