Profesoara acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev de 14 ani şi-a dat demisia din învăţământ. Povestea pozelor compromiţătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoara din Alba acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev din clasa la care preda, în vârstă de 14 ani, şi-a dat demisia din învăţământ. Femeia este cercetată, sub control judiciar, pentru act sexual cu un minor.

Inspectorul general adjunct, Monalisa Borza, a declarat că demisia profesoarei care preda la Şcoala Gimnazială din comuna Săliştea a fost înregistrată la Inspectoratul Şcolar Alba.

”Luni, 11 februarie, doamna director a Şcolii Gimnaziale «David Prodan» din Săliştea a venit la inspectoratul Şcolar şi a spus că în mediul online există poze compromiţătoare cu o doamnă profesor din şcoală. Imediat am anunţat Poliţia şi organele de cercetare şi am dispus relizarea unei comisii de cercetare disciplinară la nivelul unităţii de învăţământ. De asemenea, am luat decizia ca doamna profesor să nu mai intre la nicio oră de curs. În dimineaţa zilei de miercuri, la secretariatul Inspectoratului Şcolar a fost înregistrată demisia doamnei profesor”, a spus Monalisa Borza. Reprezentanta Inspectoratului Şcolar a completat că prefesoara preda la clasa elevului în cauză, care, în prezent, beneficiază de suport psihologic.

”Doamna profesoară este titular al sistemului de învăţământ, are o vechime de 10 ani. Preda la clasa unde era elevul. Nu am ştiinţă ce s-a întâmplat, nouă ni s-a adus la cunoştinţă doar că există acele poze compromiţătoare. Din ce am fost informaţi nu rezultă ca ar fi recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu elevul. Regretăm că există astfel de persoane cu comportament deviant în rândul celor care asigură educaţie elevilor noştri. Prioritate pentru noi este, acum, asigurarea suportului psihologic elevului şi familiei sale pentru a depăşi momentele grele prin care au trecut. Doamna profesoară a trecut testul psihologic în luna septembrie 2018”, a precizat Monalisa Borza. Pozele compromiţătoare cu profesoara şi minorul au fost găsite în telefonul elevului.

La rândul să, directorul Şcolii Gimnaziale ”David Prodan” din Săliştea, Ionela Gabriela Suciu, a spus că ea a fost cea care a sesiza poliţia. ”Eu personal nu am găsit nicio poză, dar am aflat că unul dintre elevii noştii deţine poze compromiţătoare cu una dintre profesoarele noastre. Am informat Inspectoratul Şcolar şi Poliţia din Săliştea şi am făcut o sesizare la Poliţia din Alba Iulia. Sesizarea a fost făcută de către mine, cu acordul Inspectoratului Şcolar”, a spus directoarea unităţii de învăţământ.

Aceasa a completat că profesoara în cauză era foarte ataşată de copii şi nu a dat de bănuit niciodată că ar fi în stare de aşa ceva. ”Era o profesoară foarte bună, foarte ataşată de copii, copiii foarte ataşaţi de ea. Nu mi-am imaginat niciodată că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Nu mai lucrează în învăţământ acum, pentru că şi-a dat demisia. Nu ştiu detalii referitoare a întâlnirile lor, dar cu siguranţă nu au avut loc în şcoală”, a completat Ionela Gabriela Suciu.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, profesoara în vârstă de 34 de ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minorul, de trei ori, în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019. ”Poliţia s-a sesizat în urma unor informaţii primite din comună, că profesoara ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vârstă de 14 ani. Ea a fost reţinută şi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. S-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat cms. Cristian Mărginean, reprezentantul IPJ Alba. Pentru fapta sa, femeia riscă pedeapsa cu închisoarea între 3 şi 10 ani.

Citiţi şi:

 

Profesoară de 34 de ani din Alba, reţinută şi plasată sub control judiciar după ce s-a culcat cu un elev de 14 ani

 

Reacţia românilor la cazul profesoarei din Alba reţinute după ce s-a culcat cu un elev de 14 ani: „Profesoarele mele semănau cu Ana Pauker şi Veorica“

Poliţist local din Alba Iulia, reţinut pentru şantaj şi hărţuire faţă de fosta soţie, poliţistă în cadrul MAI

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi