Producători de vin din Germania în vizită în podgorii din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a primit marţi vizita unei delegaţii germane din landul Bavaria, condusă de Siegfried Muller, primarul Oraşului Kitzingen. Din delegaţie fac parte reprezentanţi ai administraţiei locale din Kitzingen dar şi ai producătorilor de vin din această zonă, renumită în Germania pentru podgoriile sale.

În cadrul întrevederii, la care au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei „Ţara Vinului” din judeţul Alba, s-a discutat despre posibilitatea realizării unei colaborări strânse între micii producători de vin din judeţul Alba şi asociaţia similară din Germania, folosind experienţa germană pentru dezvoltarea sectorului viticol.

Michael Schweinberger, directorul societăţii GWF - cel mai important producător de vin din zona oraşului Kitzingen – şi un specialist în domeniul vinului, i-a asigurat pe cei prezenţi de toată deschiderea necesară pentru perfectarea acestui parteneriat.

„Avem ca oaspeţi oameni cu foarte mare experienţă în domeniul viticulturii şi mai ales al asocierii micilor producători de vin pentru realizarea unor produse competitive. Şi zona din care provin oaspeţii noştri este una cu o tradiţii vii, legate de vin. Suntem foarte interesaţi de modul lor de lucru şi cred că, împreună cu cei de la Ţara Vinului, vom găsi căi eficiente de colaborare”, a spus Ion Dumitrel.

Delegaţia germană va mai avea o întrevedere cu Gheorghe Rotar, Primarul Municipiului Blaj, urmând ca apoi să facă mai multe vizite în podgorii din zona Blajului, precum şi în zona Rimetea pentru a cunoaşte mai bine specificul multicultural al judeţului Alba.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete