Primarul din Alba Iulia vrea candidatură comună cu Cluj-Napoca pentru Capitală Culturală Europeană în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Mircea Hava. Foto Adevărul

Reprezentanţii administraţiei locale din Alba Iulia susţin o iniţiativă privind candidatura comună cu oraşul Cluj-Napoca pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2020. Primarul Mircea Hava a declarat că au existat discuţii şi că demersul se poate materialize în perioada următoare.

Cluj-Napoca a iniţiat demersuri oficiale pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2020. În Alba Iulia există doar o iniţiativă neoficială a unui grup de lucru, care nu s-a materializat şi la nivel administrative. Primarul Mircea hava crede că singura şansa ca Alba Iulia să poată aspira la acest titlu este o candidatură în parteneriat cu Cluj-Napoca.

“Ca să ajungi capitală culturală înseamnă să ai în primul rând instituţii culturale solide, recunoscute, noi am început abia de 2 ani şi, ştiţi bine, tot timpul a fost un scandal enorm, de ce se face ce se face. Şi cu festivalul ăla mic de film, de ce se face aia, de ce nu se face altceva. În primul rând, trebuie să ne schimbăm mentalitatea asta, iar, chiar dacă singuri nu o să putem, o să putem împreună cu Clujul. Am discutat cu cei de la Cluj, urmează să facem o întâlnire serioasă în care să vedem ce putem face noi şi ce pot face ei. Aşa am avea o şansă foarte mare, iar, altfel, nu mi-e frică să o spun, nu avem nicio şansă”, a declarat Mircea Hava în şedinţa Consiliului local desfăşurată luni, 7 ianuarie.

Succesul acestui demers ar aduce beneficii importante pentru Alba Iulia. În acelaşi timp, reşedinţa judeţului Alba ar avea ce oferi din punct de vedere cultural. Cetatea restaurată este locul ideal pentru manifestări ce ar putea fi organizate în 2020, dacă devine Capitală Culturală Europeană.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi