Primăria din România care a organizat de 13 ori concurs, fără succes, pentru a găsi un arhitect şef

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Aiud

Primăria Aiud din Alba caută, din nou, un arhitect şef. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, concursul pentru ocuparea funcţiei publice de conducere a fost organizat de 13 ori, însă participanţii nu au reuşit să obţină punctajul minim.

„Poziţia de arhitect şef este printre cele mai importante din cadrul unei primării. Acesta trebuie să fie un profesionist implicat în strategia de dezvoltare a localităţii, un excelent cunoscător al municipiului, să fie la curent cu cele mai recente practici urbane sau să vegheze asupra dezvoltării durabile a comunităţii.

Aiudul nu are în prezent un arhitect şef. Concursul pentru ocuparea funcţiei a fost organizat de 13 ori, dar nici un participant nu a reuşit să obţină punctajul minim. Am scos din nou postul la concurs, cu speranţa că de data aceasta va fi ocupat”, au transmis sâmbătă reprezentanţii instituţiei.

Potrivit anunţului publicat pe site-ul www.aiud.ro, durata timpului de muncă pentru funcţia publică de Arhitect – şef al Direcţiei Arhitect – şef este de 8h/zi, respectiv 40h/săptămână, reprezentând durată normală a timpului de muncă.

Condiţiile de desfăşurare a concursului:

Proba scrisă: 20.04.2021, ora 11:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion I.C.Brătianu;

Interviul: se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 19.03.2021 – 07.04.2021 (ora 16,00), la sediul Primăriei Municipiului Aiud.

Condiţiile de participare la concurs:

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, conform art. 36^1 lit. b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare;

- absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România;

- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 7 ani.

Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia, tematica, atribuţiile stabilite în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul instituţiei: www.aiud.ro.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Când va fi gata lotul 2 al autostrăzii Sebeş - Turda. Ultimul anunţ al ministrului Transporturilor

 

„Imaginea dezastrului”: Cum arată tronsonul Cheţani-Câmpia Turzii la o săptămână de la rezilierea contractului VIDEO

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie