Primăria Alba Iulia încearcă să recupereze în justiţie aproape 750.000 de lei de la firma care a construit locuinţele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din blocuirle de locuinţe sociale construite de firma dată în judecată

Primăria Alba Iulia a piedut prima etapă a uui proces cu o firmă privată prin care încearcă să recupereze o sumă totală de aproape 750.000 de lei, plus majorări, achitată în cadrul unui contract derulat în perioada 2009 – 2011 pentru construcţia unor locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din imobile retrocedate.

Contractul iniţial a a avut o valoare de 7.550.438 lei, fără TVA şi a fost derulat de societatea Tobimar Construct SRL. Primăria a solicitat în instanţă obligarea firmei la plata sumei de 368.470 lei, reprezentând sume achitate nelegal şi a sumei de 378.295 lei reprezentând despăgubiri, calculate pe perioada noiembrie 2011 - martie 2019, sub rezerva majorării.

Finanţarea lucrărilor trebuia asigurată în proporţie de 80% de către Ministerul Dezvoltării Regionale de la bugetul de stat astfel încât să se asigure finalizarea lucrărilor cu respectarea termenului de punere în funcţiune. Această obligaţie a Guvernului României nu a fost respectată, astfel încât nu s-a putut realiza finanţarea şi, pe cale de consecinţa, execuţia lucrărilor în limitele duratei iniţiale a contractului. Urmare a acestui deficit de finanţare, părţile au convenit asupra prelungirii duratei iniţiale a contractului şi asupra actualizării cu indicele lunar al preţurilor de consum comunicat de INS a preţului iniţial, strict pentru lucrările rămase de efectuat la data de 10 noiembrie 2011. A fost încheiat un act adiţional şi s-a stabilit valoarea lucrărilor rămase de executat la suma de 4.714.155 lei fără  TVA. Tot ca urmare a calculelor matematice realizate, prin actul adiţional a fost majorată valoarea totală a contractului de la 7.737.817 lei fără TVA la 8.316.748 lei fără TVA. Firma privată şi-a continuat activitatea, iar lucrările la cele două blocuri de locuinţe sociale au fost finalizate, potrivit proceselor verbale de recepţie, în decembrie 2013 şi august 2014.

Sumele datorate cu titlu de preţ în baza contractului de lucrări, modificat prin şase acte adiţionale, actualizate, au fost achitate executantului de către Primăria Alba Iulia fie voluntar, fie în urma unor litigii, cum ar fi cel care a făcut obiectul unui dosar civil prin care administraţia locală a fost obligată să plătească suma de 360.755 lei reprezentând diferenţe de preţ între preţul iniţial şi preţul actualizat al contractului, precum şi suma de 146.615 lei penalităţi de întârziere. Ulterior, aceste acte au făcut obiectul unui control al Camerei de Conturi Alba care a constatat că au fost efectuate plăţi nelegale în sumă de 368.470 lei către societatea Tobimar Construct SRL, reprezentând ajustări de preţuri pentru lucrarea de investiţii privind construirea de locuinţe sociale.

”Atât timp cât, prin documentaţia de atribuire emisă în cadrul procedurii de achiziţie publică nu s-a prevăzut nimic în legătură cu ajustarea preţului contractului, introducerea unei formule de ajustare a preţului ulterior, în cursul derulării Contractului de lucrări, apare, în lumina celor mai sus expuse, ca nelegală. De aceea clauzele de ajustare a preţului Contractului, cuprinse în actele adiţionale, sunt lovite de nulitate absolută”, s-a precizat în raportul Camerei de Conturi.

Completul de judecată de la Tribunal a considerat că nulitatea contractului sau a unor acte adiţionale putea fi solicitată, pe cale legală, în termen de 6 luni de la data încheierii acestora. ”Acţiunea pentru constatarea nulităţii punctului 2 din Actul adiţional nr. 2/18.03.2011 se putea introduce până la 18.09.2011. Acţiunea pentru constatarea nulităţii a art. 2, art. 3 şi art. 4 din Actul adiţional nr. 3/18.11.2011 se putea introduce până la 18.05.2012. Reclamantul a introdus tardiv acţiunea, la 18.04.2019. Aşa fiind, tribunalul a constatat tardivitatea acţiunii şi că nu mai este necesară examinarea excepţiilor de fond a prescripţiei dreptului la acţiune şi autorităţii de lucru judecat”, se precizează în hotărârea prin care acţiunea primăriei Alba Iulia a fost respinsă ca tardiv formulată. Decizia nu am fost, deocamdată, contestată.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Revoltă la Pâclişa, cartierul din Alba Iulia terorizat de un urs: „Nu mai avem linişte şi nu mai putem dormi“

 

Dosarul penal în care sunt judecaţi Traian Berbeceanu şi foşti procurori DIICOT, reluat de la zero după o decizie a Curţii Constituţionale

 

VIDEO Cazul băiatului din Cugir agresat şi umilit de alţi copii. Poliţia a audiat părţile şi a deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi