Poveşti cu trubaduri, domniţe şi cavaleri transpuse de arcaşii sirieni la Alba Iulia de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetasi din toata tara se vor intalni in Orasul Marii Uniri

Arcaşii sirieni vor fi întruchipaţi de cercetaşii din Râmnicu Vâlcea, care vor pune în scenă momente de poveste cu trubaduri, domniţe şi cavaleri.

Zece cercetaşi din Râmnicu Vâlcea vor prezenta la Alba Iulia, de Ziua Naţională, momente care amintesc de epoca arcaşilor sirieni.

„Cercetaşii vâlceni vor fi prezenţi de Ziua Naţională a României la manifestările din Oraşul Marii Uniri, iar în cadrul programului festivalului vor prezenta un moment artistic dedicat cetăţii de la Arutela (Cozia-Caciulata), castrul arcaşilor sirieni aduşi de Imperiul Roman, în timpul Împăratului Hadrian, din legendara cetate Palmyra (Siria de azi)", a spus prof. Daniela Stan, purtătorul de cuvânt al cercetaşilor vâlceni.

Momentul arcaşilor sirieni este parte integrantă a Festivalului Cercetăşesc Naţional „Unitate şi Prietenie" de la Alba Iulia, care va începe pe 30 noiembrie şi va dura până duminică, 4 decembrie. Evenimentele sunt sunt organizate de Centrul local „Axente Sever" din Alba Iulia .


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie