Foto Porcul uriaș sacrificat în gospodăria unui român. Cântărea 423 de kilograme, iar stăpânul l-a scos la concurs FOTO

0
Publicat:

Un porc de dimensiuni impresionante a fost sacrificat de Ziua Națională, vineri, 1 Decembrie 2023, după datina de tăiat porcul înainte de Crăciun, de către o familie de gospodari din orașul Cugir (Alba).

Decebal a cântărit nu mai puțin decât 423 de kilograme FOTO Facebook/ Vio Petrescu

Porcul, denumit simbolic Decebal, a fost crescut în gospodărie timp de doi ani și șase luni, iar la tăiere a cântărit 423 de kilograme.

Cu o săptămână înainte de a fi sacrificat, proprietarul lui Decebal a lansat pe rețeaua de socializare Facebook și un concurs cu premii.

Cei care urmau să ghicească greutatea animalului sau erau cel mai aproape de cifra corectă, urmau să fie recompensați cu vin și cârnați, preparați din carnea porcului. 

„Câte kg să aibă? Cei care vor scrie cât cântărește vor fi premiați cu cârnați și vin. Dacă sunt mai mulți câștigători, premiul se împarte”, a anunțat fermierul Viorel Petrescu.

Porcul a fost crescut timp de peste 2 ani FOTO Facebook/ Vio Petrescu

Vineri, 1 Decembrie 2023, de Ziua Națională, Decebal a fost cântărit și sacrificat.

Porcul cântărea nu mai puțin de 423 de kilograme, a avut o lungime de 2 metri și o circumferință de peste 1,5 metri.

Proprietarul a folosit un cântar special, respectiv un țarc din fier dotat cu un sistem electronic de măsurare a greutății. Pentru a transporta animalul de la locul sacrificării și până la locuință, a apelat la un prieten cu cupă.

Cinci persoane au ghicit greutatea animalului și au câștigat cele 10 kg de cârnați și cei 10 litri de vin puși la bătaie de bărbat.

Dimensiunile impresionante ale porcului FOTO Facebook/ Vio Petrescu

Din cei cinci câștigători, trei au ales să își doneze premiile unor familii nevoiașe din Cugir, care cu siguranță se vor bucura de bunătățile primite de sărbătorile care bat la ușa. 

„Încă un câștigător cu inima bună donează premiul câștigat la tombola cu kilogramele lui Decebal, către o familie. Sincer, atât sunt de fericit de aceste donații”, a transmis Viorel Petrescu.

Cugireanul anunță că la anul revine cu alte exemplare impresionante de porci, printre care fiul porcului Decebal, botezat Burebista, și alt godac din gospodărie pe nume Tanku. 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa