Poliţist din Alba, plasat sub control judiciar după ce a lovit trei maşini în Timişoara şi a refuzat etilotestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist de la Serviciul Rutier Alba a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile după ce a lovit trei maşini în Timişoara, iar ulterior a refuzat să fie testat pentru cosum de alcool.

După ce au aflat de fapta sa, superiorii din IPJ Alba au declanşat cercetarea disciplinară pe care, potrivit procedurilor legale, au suspendat-o până la finalizarea dosarului penal. Prin dispoziţie a inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, agentul şef adjunct a fost pus la dispoziţie până la soluţionarea dosarului, timp în care îi vor fi stabilite anumite sarcini pe care trebuie să le îndeplinească.

Pe numele poliţistului de 39 de ani sunt formulate acuzaţii grave. Surse neoficiale susţin că este vorba despre agentul şef adjunct Iulian Fîrtat de la Serviciul Rutier.

 Acesta este cercetat de colegii lui din Timiş, după ce a tamponat trei maşini parcate în oraşul de pe Bega şi a fugit. Omul legii a fost prins în localitatea Covaci, după ce a fost urmărit de poliţişti. Bărbatul de 39 de ani a fost observat de mai mulţi locuitori ai satului Covaci, de lângă Timişoara. Conducea haotic, iar maşina era avariată serios. Au încercat să îl oprească şi apoi au plecat în urmărirea lui prin sat şi au sunat la 112. 

Poliţiştii de la rutieră au plecat şi ei în urmărirea şoferului fugar şi au dat de el la ieşirea din localitate. Au aflat că şoferul este agent şef adjunct în cadrul Poliţiei Rutiere Alba şi că, înainte de a ajunge în Covaci, a tamponat trei autoturisme parcate pe strada Leandrului din Timişoara. Bărbatul mirosea a alcool, spun oamenii legii, însă a refuzat să sufle în etilotest. El s-a ales acum cu dosar penal pentru refuzul de recoltare a probelor biologice şi distrugere.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate