PNL şi PSD şi-au împărţit cele două funcţii de primar disputate în Alba. Victorii detaşate ale favoriţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Sânzâiană (PNL) şi Ioan Cioara (PSD) sunt noii primari de la Meteş şi Ciuruleasa

PNL şi PSD şi-au împărţit cele două funcţii de primar disputate duminică, în Alba, în cadrul alegerilor locale parţiale.

Candidatul PNL, Daniel Sânziană, a câştigat funcţia de primar în comuna Meteş, iar Ioan Marius Cioara  (PSD) este noul primar al comunei Ciuruleasa. 

Ambii candidaţi sunt în prezent viceprimari ai celor două comune. Şi înainte de aceste alegeri, cele două funcţii au fost deţinute de reprezentanţi ai aceloraşi partide politice.

În comuna Meteş, Daniel Sânziană a fost votat de 1.057 de locuitori ai comunei, reprezentând 62% din totalul voturilor valabil exprimate. Contracandidatul principal al acestuia, Traian Ursales (PSD), are un total de 550 de voturi (32%).

La Ciuruleasa, candidatul PSD Ioan Marius Cioara a obţinut 539 de voturi, reprezentând un procent de 73% din totalul voturilor valabil exprimate. Candidatul PNL (Cristian Oniciu) a avut doar 89 de voturi, fiind întrecut de reprezentantul USR (Beniamin Bexa), care a fost votat de 104 persoane.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Roşia Montană revine în atenţia UNESCO pentru înscrierea pe lista Patrimonului Mondial. Când se va lua decizia

 

Momentul spectaculos în care se produce o viitură pe un râu din Apuseni. Furia naturii în câteva secunde VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”