Parastas pe muntele Petreasa la doi ani de la tragedia aviatică din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani de la tragicul accident aviatic din Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, pe Vârful Petreasa, lângă comuna Horea este un parastas de pomenire. La evenimentul organizat sâmbătă de fosta soţie a lui Iovan, Romaniţa, participă şi fiul lor, Albert, în vârstă de 9 ani.

Slujba religioasă a avut loc la troiţa şi altarul bisericesc numit “Lumea văzută din cer”, ridicate de moţi la puţin timp după accident. Este cel de-al patrulea parastas pus de Romaniţa Iovan de la pierderea suferită. Primul a avut loc la 40 de zile de la tragedie iar al doilea la 6 luni, când slujba de la locul accidentului a fost oficiată de ÎPS Irineu, al treilea înurmă cu exact un an şi cel de astăzi.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Iovan şi-au pierdut viaţa în data de 20 ianuarie 2014, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Alţi cinci ocupanţi ai aparatului de zbor, printre care patru medici, au supravieţuit. Avionul BN52 a decolat din Bucureşti pentru a ajunge la Oradea, la o prelevare de organe pentru transplant.

Şapte persoane se aflau la bord: patru medici – Sorin Ianceu, Valentin Calu, Radu Zamfir, Cătălin Pivniceru şi studenta Aura Ion, iar la manşa avionului, pilotul Adrian Iovan, asistat de copilotul Răzvan Petrescu. În jurul orei 16.00, avionul BN52 s-a prăbuşit la peste 1.400 de metri altitudine, în Munţii Apuseni.

Cu toate că autorităţile din judeţul Alba şi Cluj au fost alertate, abia în jurul orei 22.00 a fost găsită epava avionului, de către cetăţenii din comuna Horea. Niciunul dintre pasagerii avionului nu s-au gândit un minut că ziua de 20 ianuarie 2014 le va marca viaţa pentru totdeauna, unii s-au născut pentru a doua oară, iar din nefericire alţii au murit, însă ca nişte eroi.

Supravieţuitorii accidentului, medicii Sorin Ianceu, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Radu Zamfir, dar şi copilotul Răzvan Petrescu au primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Horea. Aceleaşi titluri au fost conferite, post-mortem, pilotului Adrian Iovan şi Aureliei Ion.

Pe aceeaşi temă:

Moţii salvatori din Horea participă la înmormântarea pilotului Adrian Iovan Un număr de 11 localnici  din comuna Horea, implicaţi în acţiunea de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Prima distincţie pentru salvatorii din Apuseni: Crucea Arhiepiscopală de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia Un grup de 26 de locuitori ai comunei Horea, implicaţi în activitatea de căutare a avionului prăbuşit în masivul Petreasa, participă vineri, la Bucureşti, la slujba de înmormântare a pilotului Adrian Iovan

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.