Papa Francisc a numit cel mai tânăr episcop din lume. Este român, a studiat la Blaj şi la Roma şi are 38 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Dumitru Crişan

Sfântul Părinte Papa Francisc şi-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Cristian Dumitru Crişan şi Părintele Călin Ioan Bot au fost aleşi Episcopi.

Părintele Cristian Dumitru Crişan, ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula, va fi în momentul consacrării episcopale cel mai tânăr episcop catolic din lume. 

Tânărul episcop ales, s-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, judeţul Mureş. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj. Trimis la Roma, în anul 2007 a obţinut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’ Anselmo”. Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş.

În anul 2010 a obţinut Licenţa în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universităţii Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obţinut Doctoratul în cadrul aceleiaşi Universităţi. În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris şi Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franţa. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanţă al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiaşi Tribunal.

Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Institutului Catolic din Paris, obţinând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”. În 2018 a obţinut Certificatul „Emouna – l’amphi des religions” la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris. 

Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcţia de Vizitator Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator naţional pentru pastoraţia greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinţei Episcopale Italiene. Până în prezent cel mai tânăr episcop catolic din lume era Episcopul ucrainean greco-catolic Stepan Sus.

Citiţi şi:

 

FOTO Paradisul din Apuseni neştiut de orăşeni. „Meşteşugul caselor tradiţionale româneşti merită păstrat“

 

Scenariu de film în viaţa reală. Actorii, o femeie condamnată cu executare, un clarvăzător şi victima care a plătit o sumă imensă

 

A încheiat contracte de creditare false şi a sustras sute de mii de lei din conturi. Femeie trimisă în judecată pentru infracţiuni economice grave

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!