Palatul Principilor Transilvaniei, în care a locuit și Mihai Viteazul la Alba Iulia, a fost restaurat parțial FOTO

0
Publicat:

După patru ani de lucrări de restaurare, corpul E al Palatului Principilor a fost recepționat de Primăria Alba Iulia. Este considerată cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania Evului Mediu, în aceasta locuind și Mihai Viteazul.

Una dintre sălile în care a fost restaurată zugrăveala inițială FOTO Primăria Alba Iulia

În perioada de derulare a lucrărilor au fost salvate mai multe mărturii istorice și descoperite noi indicii despre cum arăta clădirea în trecut.

O investiție de cinci milioane de euro, iar în urma ei clădirea a prins viață. Însă, cu reabilitarea corpului de clădire au fost amenajate foarte multe săli care trebuie să primească o întrebuințare, cel mai probabil muzeu și expoziții.

„Am discutat cu niște specialiști și de la Muzeul Astra și de la Muzeul din București, ne-au dat niște idei, ne-au dat consultanță și în afară de ce o să vedeți ca săli recondiționate, sigur că vom avea și exponate. Probabil că va fi și o sală destinată unor expoziții de artă temporară și alte, alte lucruri, care totuși aș prefera să fie surpriză până în 15 august”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.

Alte vestigii restaurate FOTO Primăria Alba Iulia

Întrebat dacă există ceva concret, primarul Pleșa a spus: „Concret avem o grămadă de săli. Vor fi obiecte puține din păcate care se găsesc la Alba Iulia, din acea perioadă medievală, multe obiecte le găsim la muzeul din Târgu Mureș, la muzeul din Cluj și chiar mai aproape, la muzeul din Aiud. Probabil o să comandăm replici, expoziții temporare cu aceste obiecte. Ne dorim mult să fie săli și cu blazoanele principilor Transilvaniei, sunt mai multe idei, dar sincer nu aș vrea să vă dezvălui tot ce vrem să facem, tocmai pentru a fi o surpriză”.

Podea transparentă pentru conservarea descoperirilor FOTO Primăria Alba Iulia

Pentru a putea avea expoziții de muzeu, primăria trebuie să obțină acreditare de la Ministerul Culturii. Primarul a completat că momentan spațiul nu poate avea expoziții de muzeu cu exponate de patrimoniu, deoarece pentru acest lucru este nevoie de o acreditare. Acreditarea se face după depunerea unui dosar la Ministerul Culturii, iar toată procedura poate dura chiar și un an.

Este vorba despre Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, o structură cu 21 de angajați, în subordinea Consiliului Local, înființată recent. Structura are ca scop administrarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului muzeal. De asemenea, coordonează activitatea de cercetare științifică.

Palatul este compus din șapte corpuri de clădire, dar până în acest moment, doar un corp a primit fonduri pentru reabilitare (corpul E), pe lângă acoperișul care a fost schimbat pe toată clădirea.

Fațada și acoperișul Palatului, înainte și după restaurare FOTO Primăria Alba Iulia

Timp de peste 150 de ani, între 1541 şi 1699, „soarta regiunii a fost dirijată" de la Alba Iulia, din acest palat.

Aflat în apropierea Catedralei Romano-Catolice şi a Sălii Unirii, fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat şi extins în secolele XVI-XVII. Iniţial, clădirea a avut drept destinaţie reşedinţa Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau şi autentificau acte.

Din secolul al XVI-lea, a fost reşedinţă princiară, iar pentru o perioadă de 10 luni, în anii 1599 şi 1600, edificiul a servit ca reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul.

Este considerată de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania și îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc.

Mai multe pentru tine:
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie