Opt persoane din gruparea „Bologa“, specializată în furt de fier vechi, condamnate la 76 de ani de închisoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt persoane acuzate de constituirea unui grup infracţional au primit între cinci şi 12 ani de închisoare. Prima sentinţă a fost pronunţată după trei ani de la trimiterea în judecată 21 de inculpaţi. 13 dintre aceştia au fost achitaţi.

Justiţia a pronunţat vineri, 8 iulie 2011, o primă sentinţă într-un dosar de instrumentat în urmă cu mai bine de trei ani de procurorii DIICOT şi de poliţiştii de la Brigada de Criminalitate Organizată Alba Iulia. Este vorba despre aşa zisa grupare „Bologa“, specializată în furt de fier vechi, care a acţionat timp de mai mulţi ani pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Mehedinţi.

Dosar strămutat la Tribunalul Harghita

Tribunalul Harghita, unde s-a judecat dosarul strămutat de la Tribunalul Alba în 2009, a aplicat pedepse grele pentru o parte dintre membrii gupării. Opt persoane au primit un total de 76 ani de închisoare. Gruparea a fost anihilată în noiembrie 2007. 14 persoane din judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinute de poliţişti procurori.

Click pe poze pentru Galerie Foto

Anchetatorii au descins concomitent la 27 de locaţii, sedii ale societăţilor comerciale investigate şi locuinţe, ocazie cu care au fost ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 12 tone de materiale neferoase, patru autoturisme şi autoutilitare, arme albe, bijuterii din aur, 50.000 de lei în numerar, acte financiar contabile şi evidenţele duble întocmite. În final au fost trimise în judecată, în anul 2008, 21 de persoane.

Traseul „deşeurilor de neferoase“

„Petru Bologa, Răzvan Bologa şi Mihai Zamfira au înfiinţat între anii 2000 şi 2006 mai multe societăţi comerciale cu sediile în Sebeş (judeţul Alba) şi Strehaia (judeţul Mehedinţi). Prin acestea au fost desfăşurate mai multe activităţi ilegale, între care colectarea de metale neferoase, feroaliaje şi de materiale feroase, precum şi spălarea sumelor de bani obţinute astfel“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor. Membrii grupării sustrăgeau fier vechi din incinta unor societăţi comerciale după care îl vindeau prin intermediul propriilor firme.

Uzina Mecanică Cugir, 3Fan Construct SRL Sîntimbru, Sews România SRL, Fidax Impex SRL Alba Iulia şi Bulbucan SRL Cugir s-au constituit părţi civile în dosar. „Sumele de bani obţinute se întorceau pe traseul «deşeurilor de neferoase» rezultat din actele de provenienţă false, prin societăţile din Strehaia, iar la final erau ridicate de Mihai Zamfira şi alţi complici şi predaţi liderilor coordonatori. Astfel, se disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute“, se mai susţine în rechizitoriu. Prin această metodă, inculpaţii au intrat în posesia unor sume importante de bani, de ordinul a sute de mii de lei.

Petru Bologa a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în timp ce Mihai Zamfira a primit o pedeapsă de cinci ani. Tot la 12 ani a fost condamnat şi inculpatul Petru Ciocea, considerat un alt lider al grupării. Câte 10 ani de închisoare au primit Radu Amos Lodoabă, Nicolae Orban, Tiberiu Baranka şi Adrian Ioan Cablea. Un ultim inculpat condamnat, Emilian Mărunţelu, este „beneficiarul“ unei pedepse de şapte ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Braşov. Reprezentanţii inculpaţilor condamnaţi au precizat că pedepsele nu se justifică şi că vor contesta decizia la instanţa superioară.

Achitare pentru 13 inculpaţi

Sentinţa Tribunalului Harghita dă de lucru şi procurorilor, care sunt nevoiţi la rândul lor să formuleze recurs având în vedere achitarea a 13 dintre inculpaţii trimişi în judecată. Pe lista persoanelor achitate se regăsesc şi doi membri ai familiei Bologa, respectiv Petru Răzvan Bologa şi Maria Bologa. Ceilalţi inculpaţi care au scăpat deocamdată de acuzaţii sunt: Tănăsică Badea, Nicolae Simu, Gheorghe Dănuţ, Nicolae Găldean, Ioan Găldean, Aurel Herban, Constantin Blaga, Silviu Simedru, Ioan Florentin Rusu, Dorin Negru şi Mihai Marcu.

Procesul mai are ca şi căi de atac apelul şi recursul. Ultimul cuvânt în acest dosar îl va avea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va ajunge dosarul după Curtea de Apel Braşov. Având în vedere numărul mare de inculpaţi şi martori este de aşteptat ca procesul să mai dureze cel puţin doi ani.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două