Odiseea capilor Răscoalei de la 1784-1785 la curtea imperială din Viena
0Uşurarea obligaţiilor în muncă şi respectarea vechilor drepturi ale moţilor cu privire la păşunat, exploatarea pădurilor, crâşmăritul şi libera circulaţie a produselor meşteşugăreşti prin ţară, cu ajutorul cărora îşi puteau procura cele necesare traiului. Sunt principalele doleanţe pe care le regăsim în petiţiile scrise de ţăranii din Ţara Moţilor în urmă cu mai bine de 200 de ani.
Între anii 1747-1779 au fost înregistrate cel puţin 15 petiţii, la care se adaugă numeroase deplasări ale delegaţilor satelor din Munţii Apuseni la curtea imperială din Viena, susţine istoricul Gheoerghe Anghel. Cum demersurile paşnice ale moţilor rămâneau fără rezultate concrete, ţăranilor le-a mai rămas o singură cale: să se adreseze instanţei supreme, reprezentată în acea vreme de însuşi împăratul de la Viena.
Petiţii şi audienţe la împărat
Petiţiile la care am făcut referire mai sus erau scrise în numele ţăranilor din localităţile miniere din jurul actualului oraş Abrud, dar şi a celor aşezate pe Domeniul de Sus: Câmpeni, Râu Mare (Albac), Râu Mic (Vidra), Muşca, Bistra, Cărpeniş. Pentru ca doleanţele lor să ajungă direct la urechea împăratului, era necesară o asociere a satelor din Munţii Apuseni, în scopul delegaţilor ce urmau să le reprezinte interesele. În acest context a început odiseea lui Horea şi Cloşca la Viena, între 1779 şi 1784.
Istoriografia românească a consemnat, în general, numai trei călătorii ale lui Horea la Viena. Istoricul citat susţine că în realitate capii Răscoalei de la 1784-1785 au făcut patru drumuri în capitala imperială. Gheorghe Anghel îşi susţine afirmaţia prin depoziţia făcută de Cloşca la Alba Iulia, în fata comisiei imperiale care l-a anchetat în calitate de cap al Răscoalei. .„Dânşii au fost în trei rânduri la Viena. Întâia dată (1779) Horea, Cloşca, Dumitru Todea Bută şi un alt locuitor din comuna Râu Mare cu numele de Gavrilă. În călătoria a doua (1780) au fost Horea, Cloşca, Cristea Nicola şi Gavrilă Onu din comuna Râu Mare. Iar în călătoria a treia (1782) au fost la Viena Horea, Cloşca, Simion, vărul lui Dumitru Todea din Râu Mare şi Popa Dumitru din Certeju (sat în componenta orasului Câmpeni). Horea, adaugă Cloşca, a mai fost încă o dată, pentru a patra oara, la Viena, şi anume în postul Crăciunului din 1783 şi de astă dată s-a întors acasă numai târziu, pe la Paşti (1784)“, spunea Cloşca în faţa austriecilor care l-au interogat la Alba Iulia, înainte de a-l condamna la moarte.
Fiecare călătorie dura două luni
„Călătoria până la Viena au făcut-o întotdeauna pe jos şi fiecare călătorie tinea câte patru săptămâni la dus şi alte patru la întors şi pe lângă acelea mai trebuia să aştepte la Viena câte patru săptămâni şi chiar mai multe.", mai spunea Cloşca la interogatoriu. Cât despre banii necesari acestor călătorii, aflăm că „i-au primit întotdeauna de la comunele pe care le-au reprezentat“. Cloşca ar fi primit 20 de florini din partea comunelor Bucium, Abrud şi Cărpeniş.
Petiţiile prezentate de Horea şi Cloşca la Viena au fost redactate în limba latină de nobilul Samuel Marti din Abrud şi de Ştefan Francisc Enedy din Viena, despre care se spune că „ar fi fost cu dânşii în audientă la împăratu”. Prima audienţă a fost la împărăteasa Maria Tereza, iar următoarele trei la împăratul Iosif al II-lea. La ultima întrevedere, din 1 aprilie 1784, Horea a depus o petiţie în numele comunelor Râu Mare, Vidra, Câmpeni, Bistra, Musca, Baia de Arieş Bucium, Abrud şi Cărpiniş. În document se preciza că, desi s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, n-au obţinut nicio uşurare a soartei lor, ba mai mult, din cauza asupririi funcţionarilor, oamenii abia mai pot rămâne pe la casele lor. Unii au fost bătuţi şi închişi, iar altii au murit în închisoare. La scurt timp, împăratul Iosif al II-lea a adresat guvernului Transilvaniei o somaţie prin care se cerea apărarea satelor din munţii Apuseni de abuzul funcţionarilor fiscului.
Nu este lipsit de importanţă faptul că cei care l-au anchetat pe Horea la Alba Iulia în 1785 şi l-au condamnat la moarte, nu l-au chestionat în legătură cu audientele pe care le-a avut la împăratul Iosif al II-lea. Cel putin în procesul anchetei, aceste aspecte nu au fost consemnate. Cel mai probabil, împăratul nu trebuia amestecat în problema Răscoalei de la 1784-1785.
„Călătoriile la Viena şi audientele la feţele imperiale, precum şi petiţiile depuse de Horea şi Cloşca, împreună cu alţi delegaţi ai satelor din Munţii Apuseni, au reprezentat un capitol important al luptei moţilor pentru libertatea iobagilor români din Transilvania. Cum lupta dusă pe linia paşnică a petiţiilor n-a dat rezultate, au ales ultima cale, răscoala“, mai subliniază Gheorghe Anghel.
Condamnări la moarte
Capii Răscoalei de la 1784-1785 au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost aduşi la Alba Iulia, anchetaţi şi condamnaţi la moarte. „Sentinţa. În procesul criminal intentat contra lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola, din comuna Râu Mare, din Marele Principat al Transilvaniei, în etate de vreo 54 de ani, de religie neunită, căsătorit şi supus cameral, apoi contra lui Ion Cloşca din Cărpiniş, tot din Marele principat, (în etate de vreo 30 de ani, de religie neunită, căsătorit şi de asemenea supus cameral) Comisia aulică cezaro-regală, ordonă prea graţios din partea Majestăţii Sale să cerceteze tulburările şi să cheme la ordine pe ţărani, a stabilit în drept, potrivit legilor preaînalte:… amândoi, Horea Cloşca, în conformitale cu articolul 62 despre tulburări şi tumulturi, şi articolul 90, despre tâlharii, să fie aduşi la locul de osândă (Dealul Furcilor) şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului începând de jos în sus, mai întâi lui Cloşca apoi lui Horea, corpurile lor să fie tăiate în patru, capul şi părţile corpului să se pună (tragă) pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate iar inimile şi măruntaiele lor să fie îngropate la locul supliciului” , se spune în sentinţa pronunţată pentru Horea şi Cloşca. Cel de-al treilea cap al Răscoalei, Crişan a fost întemniţat tot la Alba Iulia, în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor. (Articol scris de NICU NEAG).