O tânără româncă, adoptată la vârsta de 2 ani în Canada, îşi caută părinţii biologici: „Vreau să ştiu dacă mai am fraţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Maria Mortură îşi caută familia din ţară. Foto:Facebook/ The never forgotten children of România

O tânără născută în judeţul Alba, care locuieşte prezent în Canada, îşi caută părinţii biologici, prin intermediul reţelelor de socializare.

Tânăra a alansat un apel pentru a-şi găsi familia pe pagina de Facebook: ”The never forgotten Romanian children”, care are ca scop reuniunea copiilor adoptaţi cu părinţii biologici. 

„Numele meu de naştere a fost Diana Maria Mortură, m-am născut în Alba Iulia pe 28 septembrie 1996 şi am fost adoptată la vârsta de aproape 2 anişori de la leagănul de copii din Alba Iulia.

Sunt în căutarea familiei mele biologice şi desigur, îmi doresc enorm de mult să cunosc istoria familiei mele. Numele mamei mele biologice era Flavia Maria Mortură din Alba Iulia şi avea vârstă de 19 ani la naşterea mea, iar tatăl era necunoscut.

Din păcate, nu am alte informaţii despre familia mea biologică, dar vreau să îi cunosc, să ştiu dacă mai am fraţi şi surori. 

Vă rog frumos să mă ajutaţi cu o distribuire şi orice informaţie aveţi, lăsaţi un mesaj privat acestei pagini. Vă mulţumesc tuturor!” a scris tânăra, care cere ajutorul tuturor pentru a-şi putea găsi familia biologică.

Până acum câteva mii de tineri care şi-au postat povestea pe pagina respectivă şi-au găsit părinţii biologici. 

”Sute de copii adoptaţi din România sunt aici, în căutarea familiilor lor biologice! Fiecare aşteaptă cu nerăbdare să-şi cunoască mamă care i-a dat viaţă, tatăl, fraţii şi surorile, pentru că aşa cum spune o dulce vorba românească, «sângele apa nu se face». Cu toţii au acelaşi vis: să afle de unde au plecat, să-şi cunoască rădăcinile româneşti. Este datoria noastră, a fiecăruia să le fim alături, să îi susţinem şi să-i ajutăm. Va rugăm să distribuiţi în număr cât mai mare acest anunţ. Mulţumim foarte mult!!", astfel arată un anunţ care a fost fixat la începutul paginii de pe Facebook.

"The never forgotten children of România" a fost o idee a Ilenei Cunniffe Baiescu, o româncă stabilită la Gallway-în Irlanda, care a trecut şi ea printr-o situaţie asemănătoare. Ileana a fost mulţi ani în căutarea fraţilor daţi spre adopţie în străinătate în anii '90. Şi-a găsit una dintre surori în Anglia şi şi-a căutat vreme îndelungată celălalt frate, dat spre adopţie în vară anului 1990, la vârstă de 3 ani. Aşa a ajuns să lanseze în ianuarie 2015 pagina de pe Facebook, care este de fapt o platformă dedicată celor care vor să-şi cunoască rădăcinile. Ileana şi-a regăsit fratele în 2016, după 14 luni de căutări. A fost al 70-lea caz rezolvat. Comunitatea platformei număra în prezent aproape 130.000 de membri.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Traian Berbeceanu renunţă la procesul cu fostul şef al SRI Alba: ”Sunt scârbit cât de mult s-a tergiversat”

 

Un fost contabil de ocol silvic a delapidat peste 700.000 de lei şi i-a jucat la păcănele. Ce a hotărât instanţa

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”