O primărie din Alba a contractat o lucrare doar după ce a dublat preţul. Din ce cauză se blochează licitaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorările salariilor din domeniul construcţiilor a determinat un blocaj pe piaţa licitaţiilor publice. O primărie din Alba a reuşit să contracteze modernizarea a două drumuri abia la a patra încercare şi după ce a dublat valoarea estimată a lucrării.

O astfel de situaţie s-a petrecut, în ultimele luni, la Primăria oraşului Zlatna. Administraţia locală a încercat, iniţial, în iulie 2018, să atribuie execuţia lucrărilor de pavare şi asfaltare pentru obiectivul de investiţii ”Amenajare căi de acces Pârâul Gruiului şi Podul lui Paul”, la valoarea estimată de 769.728 de lei. Licitaţia a fost anulată din lipsă de ofertă. 

Istoria s-a repetat la a doua procedură de licitaţie, reluată în septembrie 2018 la aceeaşi sumă. Nici de această dată nu a fost depusă nicio ofertă, astfel că în februarie 2019 Primăria Zlatna a plusat până la 1.019.728 de lei. Chiar şi aşa cea de-a treia procedură a fost anulată din lipsă de ofertanţi. 

Licitaţia pentru obiectivul menţionat a fost reluată la începutul lunii aprilie 2019 la valoarea de 1.370.927 de lei, iar contractul a fost în sfârşit atribuit în 20 iunie 2019. Contractul a fost obţinut de societatea Europexpres SRL Alba Iulia.

”Obiectivul proiectat cuprinde modernizarea drumurilor comunale Pârâul Gruiului şi Podul lui Paul, deoarece au o structură rutieră necorespunzătoare. Scurgerea apelor nu este asigurată de pe partea carosabilă, neexistând şanţuri de scurgere şi colectare a apelor pluviale de-a lungul drumului, ducând la erodarea părţii carosabile. Nu există accese corespunzătore din DN 74 la proprietăţile particulare. Prin realizarea proiectului propus se vor îmbunătăţii, condiţiile de transport pentru locuitorii celor două sate care au acces la drumurile proiectate. Se va amenaja ampriza drumului naţional DN 74 prin realizarea rigolilor de scurgere a apelor, a circulaţiei pietonale, a podeţelor la fiecare imobil, va creşte siguranţa circulaţiei pe sectoarele drumului naţional”, se precizează în caietul de sarcini aferent procedurii de achiziţie publică.

Lungimea totală a drumurilor propuse pentru reabilitare este de 1.325 metri iar suprafaţa ocupată de lucrări este de 7.600 mp. Drumurile de la Pârâul Gruiului 1, 2 şi drumurile de la Podul lui Paul 2,3,4 se vor executa prin amenajarea unui sistem rutier simplu nerigid cu îmbrăcăminte din pavaj din beton. Drumul Podul lui Paul 1 se va executa prin sistemul rutier simplu nerigid cu îmbrăcăminte din betoane asfaltice.

Citiţi şi:

Cum se declanşează ploaia artificială. Savanta din România care a descoperit fenomenul în urmă cu aproape 90 de ani

 

VIDEO Urs fugărit cu maşina pe un drum de lângă Alba Iulia. Pompierii au transmis mesaj Ro-Alert de atenţionare

 

Elevii de la un liceu din Blaj au primit de două ori subiectele greşite la Bacalaureat, la proba de Limba şi Literatura Română

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”