Nouă pacienţi cu COVID-19, internaţi la Spitalul Judeţean Alba, au votat cu urna mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean Alba

Un număr de 21 de pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi-au exercitat, duminică, dreptul de vot prin intermediul urnei mobile.

Pacienţii au votat în condiţii de siguranţă, cu folosirea echipamentelor de protecţie şi evitarea contactului între persoane, având în vedere contextul epidemiologic.  

În total, dintre pacienţii care au votat la alegerile locale, 9 pacienţi sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase, 4 la Ortopedie şi traumatologie, 2 – Gastroenterologie, 2 – Izolator, 1 – Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie,  1 – Pediatrie, 1 – Cardiologie şi 1 – Oncologie.

Nouă dintre pacienţii care au ales să-şi exprime intenţia de vot sunt confirmaţi cu COVID-19.

Până la ora 15.00 au votat în Alba un număr de 89.453 de alegători, reprezentând un procent de 28,8% din totalul persoanelor cu drept de vot. Pe listele permanente au votat 84.373 persoane, iar pe cele suplimentare - 3.264 de oameni. Faţă de alegerile locale din 2016, prezenţa este mai mică cu 0,47%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie