Muzeul Copilului de la Alba Iulia, proiect unic în România, realizat din fonduri europene. Licitaţia pentru contractarea lucrărilor, demarată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schiţa noului muzeu ce va fi construit la Alba Iulia Sursa Primăria Alba Iulia

Realizarea proiectului privind Muzeul Copilului de la Alba Iulia parcurge o nouă etapă. Primăria a scos la licitaţie lucrările de proiectare şi execuţie a complexului multifuncţional destinat activităţilor educative, recreative şi socio – culturale.

Muzeul va fi unul inedit la nivel naţional, cu dotări pentru joacă, dar şi pentru învăţare. Clădirea va fi construită în cartierul Tolstoi, pe strada Marcus Aurelius din Alba Iulia. 

Valoarea totală estimată a proiectului este de: 9.210.903 de lei, fără TVA. Banii vor proveni în majoritate din fonduri europene.

O licitaţie pentru contractarea lucrărilor a fost lansată joi, 24 septembrie 2020, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. 

Potrivit studiului de fezabilitate, „Complexul multifuncţional” va fi un loc de joacă interactiv, adresat în principal copiilor, fiind în acelaşi timp un loc în care şi adulţii pot interacţiona cu exponatele şi pot participa la activităţile oferite în acest centru. 

Prin proiect se propune executarea unei construcţii cu regim de înălţime D+P+E, amplasată în limita de proprietate a beneficiarului cu suprafaţa construită de 1.191 mp şi suprafaţa desfăşurată de 2.418,87 mp.

Construcţia va avea următoarele funcţiuni: Demisol – grupuri sanitare, ateliere, spaţii de depozitare, oficiu; Parter – foaier, sală de spectacole, spaţiu expoziţional, depozit, modul comercial (cafenea/ magazin), ateliere creative, terasă exterioară; Etaj – ateliere, mediateca, zonă expoziţională temporară

Primul contact cu clădirea va fi asigurat de o grădină verticală poziţionată în zona accesului, a cărei geometrie conduce vizitatorul spre foierul dezvoltat pe două nivele (parter şi etaj 1). De aici se va realiza distribuţia vizitatorilor înspre zone diferite, delimitate prin mobilier şi partiţii uşoare mobile. Astfel, parterul adăposteşte zona de expoziţii temporare şi permanente, zona de ateliere creative, zona de cafenea şi spaţiu comercial tematic, zona sălii auditoriu, în care se pot desfăşura activităţi cu un public numeros şi accesul spre celelalte nivele.

”Dacă spaţiile de la nivelul parterului descriu un parcurs dinamic, astfel încât atenţia şi curiozitatea să fie stimulate în permanenţă, la etajul 1, se propune gruparea unui număr redus de funcţiuni (expoziţie temporară, ateliere creative şi centru de documentare/mediatecă), pentru a crea un cadru mai intim, propice relaxării şi contemplării. La asigurarea acestor condiţii participă o serie de factori ca înălţimea la care se dezvoltă etajul, care deschide privirea spre un orizont extins, curtea de lumină din zona accesului vertical, care, cu ajutorul luminii zenitale, crează un punct de reper uşor de identificat şi acoperişul înierbat, populat cu vegetaţie autohtonă de talie mică şi mare, unde se încurajează apropierea de natură şi toate beneficiile acesteia”, se precizează în caietul de sarcini.

”Întreaga clădire se va concepe în jurul ideii de explorare, experimentare, creativitate şi stimulare a simţurilor, astfel că s-au propus o serie de elemente care să augmenteze spiritul ludic al obiectivului. Se vor crea diferite ateliere creative destinate ştiinţei, care vor beneficia de multiple dotări, care să deservească nevoile beneficiarilor de orice vârstă şi categorie, acestea fiind de ultimă generaţie, parte din următoarele categorii: monitoare LCD, video-proiectoare, panouri inteligente, senzori inteligenţi, ochelari VR, aparaturi pentru diferite activităţi de tip IT etc”, susţin iniţiatorii proiectului. Vor exista şi alte facilităţi pentru un adevărat ”laborator de ştiinţă” pentru activităţi ca: experimente, observaţii ştiinţifice, crearea diverselor machete şi mici construcţii cu rol educativ, etc. Totodată se vor crea diferite ateliere de muzică, de gătit, de pictură şi ceramică etc.

Accesul principal se va face pe strada Septimius Severus, pe latura de Vest a centrului, iar cel secundar pe latura Nordică a centrului multifunctional propus. Se va amenaja o suprafaţă dalată cu dale de beton prefabricate, pentru trafic uşor (pietonal), în suprafaţă de de 227,77 mp, incluzând şi terasa amenajată pentru cafeneaua/magazin prevăzută la parterul clădirii. Nu se vor amenaja parcări suplimentare faţă de cele existente în zonă (stadion şi baza agrement).

În incinta, local, se vor amenaja zone plantate cu flori ornament (trandafiri şi alte flori de sezon) în conlucrare cu arbuşti de coroană şi talie mică şi medie. Intercalat acestora va rămâne zona verde (gazon). Suprafaţa acestor amenajări va fi de aproximativ 700 mp.

Vă mai recomandăm:

Afacerea „Flotanţii“: Ingineriile electorale prin care unii primari încearcă să-şi asigure încă un mandat

 

Scandalul panourilor electorale de la Alba Iulia ajunge la DNA. Candidatul PNL susţine că au fost plătite din sponsorizări

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”