Motivul mutării la CAB a procesului lui Augustin Lazăr: Actele au fost emise de ministrul Justiţiei în legătură cu activitatea de procuror general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul de la Curtea de Apel Alba Iulia a motivat decizia prin care a declinat competenţa de judecată a procesului deschis de procurorul general Augustin Lazăr faţă de procedura de revocare iniţiată de ministrul Justiţiei.

În esenţă, magistratul, consideră că Augustin Lazăr nu a contestat procedura de revocare în calitate de persoană fizică ci de şef al instituţiei.

”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite (conform art. 70 alin. 4 din Legea 304/2004) şi reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, dinţară sau din străinătate (conform art. 71 din Legea 304/2004) iar în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, emite ordine cu caracter intern. Aşadar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce şi reprezintă Ministerul Public şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este ordonator principal de credite, emite ordine cu caracter intern, toate acestea reprezentând competenţe specifice unei entităţi de drept public. Raportul de evaluare a fost emis în legătură cu aceste competenţe specifice, respectiv în legătură cu exercitarea atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale”, se precizează în motivarea de la Curtea de Apel Alba Iulia. 

Judecătorul consideră că, atât timp cât aceste competenţe sunt ataşate funcţiei respective de conducere, orice conflict juridic în legătură cu modalitatea de realizare a lor implică participarea în proces a titularului funcţiei. ”Procurorul Lazăr Augustin nu putea exercita atribuţii manageriale de genul celor supuse evaluării ministrului justiţiei şi prezentate în raportul a cărui executare se solicită a fi suspendată decât dacă deţinea funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea conchide că actele a căror suspendare se solicită a fi dispusă au fost emise de ministrul justiţiei în legătură cu activitatea desfăşurată de dl. Lazăr Augustin în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vizează modalitatea de exercitare a competenţelor specifice unui subiect de drept public. Fiind vorba despre un litigiu între un subiect de drept public şi o autoritate publică, incidente cauzei sunt prevederile art. 10 alin. 3 teza a II-a din Legea 554/2004 caz în care competenţa teritorială exclusivă îi aparţine instanţei de la sediul pârâţilor”, se mai susţine în conţinutul hotărârii de la Curtea de Apel.

Pe baza acestor considerente, Curtea de Apel Alba Iulia a decis în 27 noiembrie că procesul prin care Augustin lazăr a solicitat supendarea procedurii de revocare din funcţie este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti. Competenţa instanţei din Bucureşti a fost susţinută, în cadrul dezbaterilor, şi de către reprezentantul Ministerului Justiţiei, în timp ce avocatul care îl reprezintă pe Augustin Lazăr a cerut ca dosarul să rămână la Curtea de Apel Alba Iulia.

Procurorul general Augustin Lazăr a depus, în 2 noiembrie, la CA Alba Iulia, o acţiune în contencios administrativ, prin care cere suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie. Lazăr a solicitat, de asemenea, şi suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii menţionate, inclusiv a Raportului privind activitatea managerială a procurorului general. Augustin Lazăr a menţionat că unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este desfăşurarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august, invocarea acestui motiv constituind, în realitate, "o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale".

”Solicităm instanţei să constate că, în procedura desfăşurată de ministrul justiţiei, care s-a finalizat prin propunerea de revocare, dreptul la apărare al procurorului vizat de această măsură nu a fost asigurat, nefiind în măsură să prezentăm ministrului, anterior formulării propunerii, motivele şi documentele care ar fi preîntâmpinat luarea acestei măsuri”, susţine Augustin Lazăr, în cererea de suspendare a procedurii de revocare. De asemenea, procurorul general consideră că procedura declanşată de ministrul Justiţiei întruneşte ”elementele unei veritabile proceduri disciplinare”.

”Prin efectele pe care le produce în plan concret, asupra carierei procurorului ce ocupă o funcţie de conducere, procedura declanşată de ministrul justiţiei întruneşte elementele unei veritabile proceduri disciplinare, punând în discuţie modul în care un procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu (…) Având în vedere efectele pe care le produce în concret propunerea de revocare din funcţie, dar mai ales faptul că avizul Consiliului Superior al Magistraturii -Secţia pentru procurori are caracter consultativ, singura etapă a procedurii în care pot fi discutate aspecte ce vizează legalitatea intrinsecă a propunerii este cea desfăşurată în faţa ministrului justiţiei”, se arată în cererea de suspendare. 

Citiţi şi:

 

Şoferi români implicaţi într-un furt de piese auto de peste 2,4 milioane de euro, în Germania. Bărbat din Mediaş, arestat şi predat autorităţilor germane

 

Legenda strigoilor: cine se poate transforma şi cum poate fi ucis moroiul sau vârcolacul

 

Fermierii din Apuseni îşi vând vitele şi pleacă la muncă în străinătate. Cazul crescătorului de animale din Abrud

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”