Milioane de lei de la instituţiile publice din Alba pentru finanţarea cultelor religioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Alba nu neglijează finanţarea cultelor religioase

Relaţia dintre biserică şi instituţiile publice este una foarte strânsă şi în judeţul Alba. În fiecare an, sume de ordinul milioanelor de lei sunt direcţionaţi de la buget către biserici pentru finanţarea unor lucrări de construcţie sau salarizarea personalului neclerical, dar care lucrează în cadrul cultelor religioase.

În judeţul Alba, cel mai mare finanţator al bisericii este Consiliul Judeţean Alba. În fiecare an, instituţia alocă de la buget o sumă cuprinsă între 2 şi 3 milioane de lei pentru finanţarea unor lucrări derulate la biserici ce aparţin tuturor cultelor religoase. Peste 80 la sută din bani ajung la biserici ortodoxe. Pe lista cultelor finanţate se regăsesc şi biserici greco-catolice, penticostale, evanghelice, unitariene, reformate, baptiste, romano-catolice. În plus, în fiecare an 7 milioane de lei din bugetul judeţului ajunge la culte pentru salarizarea personalului neclerical, bani alocaţi de la bugetul de stat.

În 2012, 334 de biserici, parohii şi aşezăminte aparţinând tuturor cultelor religioase recunoscute au fost finanţate în total cu 2.627.000 de lei. Cele mai mari sume au ajuns la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia. Sumele de bani de la CJ Alba, cuprinse între 5.000 de lei şi 300.000 de lei, au fost acordate pe baza solicitărilor formulate de către culte care cer bani în principal pentru construirea de lăcaşe de cult, reparaţii sau întreţinere.

În 2013, un număr de 195 de parohii au primit, de asemenea, suma totală de 2.500.000 de lei. Pentru 2014, instituţia a prevăzut 1.000.000 de lei pentru 137 de parohii, biserici şi mănăstiri. În “topul” finanţărilor de peste 10.000 de lei se află Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia, pentru “schimb destinaţie centru şi construcţie Arhondaric (casă de oaspeţi) şi trapeză” (250.000 lei), continuarea construcţiei bisericii Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” Alba Iulia (50.000 lei), continuarea construcţiei la Schitul Sfintei Cruci din Aiud (25.000 lei), renovarea casei parohiale reformate din Gâmbaş (10.500 lei) şi restaurarea centru protopopial greco-catolic din Blaj (10.000 lei). De asemenea, mai multe parohii primesc câte 10.000 de lei pentru construire de biserici.

Sume de bani pentru cultele religioase sunt acordate şi de consiliile locale din cadrul unor oraşe, municipii sau comune, însă valoarea acestora este mult mai redusă. De exemplu, Consiliul local Alba Iulia, cea mai mare unitate administrativ-teritorială din judeţ, sprijină anual cultele religioase cu sume de aproximativ 100.000 de lei. Reprezentanţii instituţiilor publice au avut tot timpul o relaţie specială cu liderii cultelor religioase. A fost mult mai apropiată pe vremea când Arhiepicopia Ortodoxă de Alba Iulia era condusă de Andrei Andreicuţ. Existau întâlniri aproape săptămânale între aceste şi preşeddintele Consiliului Judeţean Ion Dumitrel şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. După plecarea acestuia la Cluj şi venirea Arhiepiscopului Irineu la Alba Iulia, relaţiile dintre cele două părţi s-au mai ”răcit”.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima