Mii de combinezoane, măşti şi viziere distribuite spitalelor din Alba. Peste 1.800 de persoane, în carantină şi în izolare la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 1.864 de persoane sunt vineri, 3 aprilie, în carantină instituţionalizată şi în izolare la domiciliu în judeţul Alba. De asemenea, mii de combinezoane, măşti şi viziere au fost distribuite spitalelor.

Potrivit Instituţiei Prefectului situaţia se prezintă în modul următor:

- 340 persoane în carantină 

- 57 persoane ieşite din carantină

- 1.524 persoane izolate la domiciliu

- 2.174 persoane ieşite din izolare.

   

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat 244 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 296.550 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Militare nr. 3 din 2020. 

De exemplu, în intervalul orar 13.30 – 15.30, 22 de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia împreună cu poliţişti locali au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, ce a vizat verificarea respectării legitimităţii prezenţei pe stradă a persoanelor. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că în 7 cazuri, cetăţenii nu au putut prezenta documente şi nici nu au avut motive temeinice pentru a nu se afla la domiciliu. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 3.300 de lei.

Prin dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-au repartizat judeţului Alba, următoarele materiale de protecţie şi dezinfectanţi: mănuşi – 800 perechi; 3.240 combinezoane; 775 măşti FFP3, 191 măşti FFP2, 90 litri dezinfectanţi.

Acestea au fost distribuite astfel:

  • Spital Blaj – 725 combinezoane, 300 măşti FFP3, 340 bucăţi FFP2, 20 litri dezinfectanţi;
  • Spital Aiud – 25 combinezoane, 25 măşti FFP2;
  • Spitalul Judeţean Alba – 50 perechi mănuşi, 800 combinezoane, 100 măşti FFP3, 370 măşti FFP2, 50 litri dezinfectanţi;
  • Spitalul Câmpeni – 30 combinezoane; 25 măşti FFP2;
  • Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba – 360 combinezoane, 69 măşti FFP3, 272 măşti FFP2, 244 perechi mănuşi;
  • Direcţia de Sănătate Publică Alba – 200 perechi mănuşi, 500 combinezoane, 100 măşti FFP3, 475 măşti FFP2, 15 litri dezinfectanţi;
  • Serviciul Judeţean de Ambulanţă – 230 perechi mănuşi, 580 combinezoane, 105 măşti FFP3, 320 măşti FPP2.

În perioada imediat următoare, vor fi distribuite centralizat judeţului Alba următoarele materiale:

Combinezoane de protecţie:

– 500 buc. (ISU + SAJ)

– 100 buc. UPU

– 200 buc. DSP

– 25 buc. Spital Aiud

– 25 buc. Spital Blaj

– 700 buc. Spital Blaj

– 30 buc. Spital Cimpeni

Dezinfectanţi:

– ISU Alba

– UPU Alba

– SJU Alba Iulia

– Spital Blaj, Sebes, Abrud

– DSP

Măşti FFP 2

– 250 buc. (ISU+SAJ)

– 200 buc. DSP

– 50 buc. UPU

– 15 buc. Spital Aiud

– 15 buc. Spital Blaj

– 300 buc. Spital Blaj

– 20 buc. Spital Cimpeni

Măşti FFP 3

– 250 buc. (ISU+SAJ)

– 200 buc. DSP

– 50 buc. UPU

– 300 buc. Spital Blaj

Viziere

– 500 buc ( ISU + SAJ)

– 100 buc. UPU

– cate 25 buc. pentru Spital Aiud, Blaj, Cimpeni

– 400 buc. SJU Alba Iulia

– 300 buc. Spital Blaj

– 100 buc. Spital Sebes

– 100 buc. Spital Abrud

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%