Mai multe şanse pe piaţa muncii pentru 21 de săteni din Alba. S-au calificat pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii şi-au dezvoltat nivelul de calificare şi cel educaţional, iar proiectul prin care s-au organizat cursurile teoretice şi practice contribuie la îndeplinirea indicatorilor asumaţi de România în domeniul formării profesionale.

Un număr de 21 de persoane din comuna Meteş, judeţul Alba, s-au calificat gratuit în ocupaţia de „Lucrător în comerţ“. Cursurile teoretice şi practice au fost organizate de S.C. Tobimar Construct SRL Alba Iulia, prin proiectul „Mediul rural-oportunitate de dezvoltare a resurselor umane”. Demersul  este derulat în parteneriat cu Asociaţia Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale CERESS Alba, Asociaţia „Ţara Secaşelor Alba- Sibiu“.

Programul de calificare a fost urmat în regim de gratuitate de şomeri de lungă durată, persoane în căutarea unui loc de muncă, cei care muncesc în propria gospodărie, dar şi de  persoane inactive.

Certificat de calificare recunoscut în ţară şi străinătate

Orele de teorie şi practică s-au desfăşurat în comuna Meteş.  Cursanţii au învăţat de la specialiştii proiectului ce presupune munca în echipă, cum se face prezentarea produselor şi serviciilor aferente vânzării, cum să promoveze un stand. Au fost instruiţi cum să comunice cu clienţii, cum să menţină stocurile de rezervă, să verifice stocurile cu vânzările, să încaseze contravaloarea mărfurilor vândute.

Examenul de absolvire, ce a constat într-o probă teoretică şi una practică, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, pentru 21 de absolvenţi. Indicele de promovabilitate a fost de 100%. Efortul are cel puţin două finalităţi importante. Absolvenţii şi-au dezvoltat calificarea şi nivelul educaţional, iar proiectul prin care s-a organizat programul contribuie la îndeplinirea indicatorilor asumaţi de România în domeniul formării profesionale. Mai exact 15 % dintre adulţi, cu vârsta între 25-64 de ani,  trebuie să participe la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii.  Absolvenţii vor primi un certificat de calificare recunoscut la noi în ţară de Ministerul Muncii, Familiei şi  Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar printr-o procedură simplă şi în statele Uniunii Europene.

Calificare de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, în derulare

În derulare este un alt program de calificare, în ocupaţia de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, urmat de 27 de persoane, la Daia Română. Tot prin proiect va  mai fi organizat câte un program de calificare în ocupaţia de „Lucrător în comerţ“ în comunele Şpring(Alba), Saschiz(Mureş) şi Loamneş(Sibiu).Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0258813800, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,  persoană de contact Maria Savu, asistent manager.

Beneficiari: peste 300 de săteni din Alba, Mureş şi Sibiu

În total, prin proiect peste 300 de săteni din comunele Berghin, Ciugud, Daia Română, Loamneş, Ludoş, Meteş, Păuca, Roşia Montană, Saschiz, Şpring,  primesc gratuit servicii integrate care le cresc şansele de reuşită  pe piaţa muncii.Proiectul  este co-finanţat de Fondul Social European, prin Programul POS DRU  2007 – 2013.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat