Logofătul Ioan Norocea, considerat mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul: a slujit şapte domnitori, avea spioni la Roma şi la Constantinopol
0O personalitate unică în istoria românilor, foarte puţin cunoscută la nivel public, a fost logofătul Ioan Norocea. Niciun personaj cu rangul de boier, nici înainte, nici după el, nu a mai participat efectiv şi permanent la conducerea tuturor celor trei ţări româneşti, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. A fost mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul, diplomat şi conducător de oşti.
Ioan Norocea a slujit in calitate de pârcălab, logofăt şi mare hatman (boier de divan, comandant de oşti) în cele trei principate romane sub şapte domnitori Ascensiunea sa începe în timpul domniei lui Pătraşcu cel Bun. Ioan Norocea a devenit apoi om de încredere a lui Mircea Ciobanu şi s-a căsătorit cu fiica acestuia, Stanca. A fost desemnat mare postelnic şi apoi mare logofăt în timpul lui Petru cel Tânăr şi a doamnei Chiajna. A părăsit Ţara Românească în timpul lui Alexandru al II-lea Mircea, stabilindu-se în Transilvania cu familia. Aici s-a impus rapid la curtea princiară din Alba Iulia aducând servicii principelui în lupta cu nobilimea.
Şi-a făcut prieteni influenţi, Petru Ratz şi Fabio Genga, ambii devenindu-i gineri prin căsătoria cu cele două fiice ale sale: Zamfira şi Velica. Rudă cu Petru Şchiopul şi prieten cu Aron Vodă, Ioan Norocea a trecut în Moldova unde a devenit pârcălab de Neamţ şi Roman, vornic al ţării de sus, portar al Sucevei. În 1593 s-a întoars în Transilvania şi apoi în Ţara Românească unde Mihai Viteazul ocupase tronul. Aici, logofătul Norocea a fost mâna dreaptă a domnului în conducerea ţării, ca sfetnic ce cunoştea foarte bine stările de lucruri din cele trei ţări româneşti.
În Transilvania era apreciat de principii Ştefan şi Sigismund Bathory care-i erau îndatoraţi după ce Norocea descoperise comploturile lui Gaşpar Bekeş şi respectiv Bathazar Bathory. Avea informaţii din surse sigure de la Roma, unde era secretar al Papei fratele lui Fabio Genga (ginerele său) şi de la Constantinopol unde era ambasador Petru Racz, celălalt ginere al său. Cercetătorii consideră că activitatea sa în Transilvania s-a derulat timp de 20 de ani. Ioan Norocea apare în documentele istorice cu numele de Pytesdi (Piteşti), de Zaz Sebes (Sebeş) sau de Csáklya (Cetea). Prima menţiune privind prezenţa logofătului Norocea în Transilvania datează
din anul 1576. În acelaşi an, Norocea a cumpărat satul Cetea cu o mie de galbeni.
Fiica acestuia, Velica, căsătorită de Flavio Genga, a devenit favorita lui Mihai Viteazul la Alba Iulia, unele surse susţinând că între cei doi a existat o mare poveste de dragoste, cât timp domnitorul s-a aflat la Curtea princiară a Transilvaniei. „Ostenit de atâtea campanii militare, înşelat şi tracasat de atâtea ori de falşi prieteni şi de duşmani de moarte, neînţeles de Doamna Stanca, în sfarşit, principe peste toate cele trei ţări romane, Mihai îşi găsise acum, cand trecuse de 40 de ani, marea dragoste. În decorul frust şi rece al curtii de la Alba Iulia, Mihai era nedezlipit de Velica, iar când pleca la Targovişte o lua şi pe ea cu el. Fiind acum singur în Alba Iulia, singur, cuceritor, glorios, atotputernic, nu se mai sfii a-şi ascunde dragostea; dimpotrivă, voia ca toata lumea să ştie că Velica era a lui - un omagiu adus frumuseţei ei. O afişa, o impunea, cerea să i se închine lumea ca unei feţe de domniţă ce era şi ca unei Doamne ce ar fi putut fi”, afirmă istoricul Constantin Gane într-una din cărţile sale.
Mihai a dus-o pe Velica la Târgovişte cu el ori de câte ori avea ocazia şi se afişa în public cu aceasta fără nicio rezervă, chiar şi în prezenţa soţului acesteia. Încă din 1599, ea îşi zicea „Doamna Velica“, titlu acordat doar soţiilor de voievozi. În acelaşi timp, pe sigiliul ei personal figura şi pajura heraldică valahă. Un agent imperial scria, în 15 martie 1600, că „toate trebile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care se ţine Vodă în ştiinţa tuturor, până într-atât încât el a poruncit soţului, sub pedeapsă de moarte, să n-aibă a face cu dânsa“.
Cealaltă fiică a logofătului, Zamfira, şi soţul acesteia au fost înmormântaţi în biserica românească, acum greco-catolică, din Teiuş, pe care au au construit-o după anul 1585. În interiorul bisericii, pe peretele vestic al navei, în dreapta intrării, se află pictat tabloul votiv care-l reprezintă pe Petru Rácz, ajuns căpitan în armata lui Mihai Viteazul, împreună cu Zamfira, îmbrăcaţi în straie boiereşti româneşti de ceremonie, ţinând pe palme macheta bisericii.
Tabloul votiv cu Zamfira Norocea din biserica de la Teiuş
Prin Zamfira şi soţul acesteia, Ioan Norocea, a fost inclus de unii istorici şi în arborele genealogic al familiei regale britanice. Istoricul Tudor Sălăgean, specialist în istoria medievală a Transilvaniei, susţine că, prin căsătoria cu Peter Racz de Galgo, Zamfira a fost cea care a dus neamul Basarabilor munteni în spectaculoasa încrengătură de relaţii ce îl are la final pe Prinţul Charles.
Citiţi şi:
Ridicarea Cetăţii Alba Carolina: transformarea totală a oraşului, dictată de austrieci la începutul anilor 1700
Presupus alfabet dacic descifrat într-o carte cu scriere secretă păstrată la Budapesta. Interpretarea a stârnit furtuna în mediul academic din România
Comorile de la Tibru: povestea tezaurului roman găsit întâmplător şi vândut „pe un preţ de nimic“ la schimb cu bijuterii ieftine
Secretele porţilor Cetăţii Alba Iulia: 300 de ani de istorie în şapte elemente de arhitectură