Liderul PSD Alba, acuzat de un deputat PNL că s-ar implica în organizarea unor concursuri „contra cost“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Florin Roman

Deputatul PNL Florin Roman, l-a atacat dur joi, într-o conferinţă de presă, pe liderul PSD de Alba, Ioan Dîzu. Roman a spus că Dîrzu este total inactiv în Parlament, dar în schimb pierde foarte mult timp pe la uşile unor instituţii deconcentrate, unde încearcă să-şi rezolve apropiaţii, la concursurile pentru posturile libere, uneori ”contra cost”.

”Domnul Dîrzu este un mare iubitor de concursuri organizate în sistem public. Îşi pierde foarte mult timp la sediile unor instituţii, preocupat să pună la dispoziţia candidaţilor subiecte pe tavă, vorbesc gurile rele că şi contra-cost, eu sper că nu e aşa, iar eu i-aş dori să se apuce serios de treabă”, a declarat deputatul PNL de Alba, Florin Roman, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că are informaţii de la cetăţeni care s-au plâns că nu pot accede la un post în instituţiile publice, atunci când apar concursuri, pentru că ”peste tot există această discuţie că cel care câştigă este omul lui Dîrzu”, dând de înţeles că între instituţiile în care deputatul social-democrat face presiuni se afla şi DSVSA Alba. ”Îi sugerez domnului Dîrzu să nu se joace cu treaba asta, pentru că aici este vorba despre o chestiune penală şi chiar mi-ar părea rău pentru domnia sa, dar nu se poate să te duci tu, ca preşedinte de partid peste directori de deconcentrate, să faci presiuni ca să le dai subiecte la ai tăi. (…) Pentru aşa ceva se face puşcărie!”, a mai declarat Florin Roman.

Parlamentarul liberal s-a arătat deranjat de afirmaţiile lui Dîrzu potrivit cărora a vrut să facă doar circ în Parlament atunci când a anunţat că intră în greva foamei pentru banii destinaţi Monumentului Unirii de la Alba Iulia. „Eu mă bucur când îl văd pe domnul Dîrzu, pentru că în Parlament, din păcate, este cea mai tăcută voce a judeţului Alba. Deşi este la al doilea mandat de deputat, domnul Dîrzu este o floare extrem de rară în Parlament, a reuşit să ia cuvântul de patru ori, o dată a depus jurământul şi niciodată nu a vorbit despre judeţul Alba”, spune Florin Roman.

Deputatul PNL a explicat demersul său de a intra în greva foamei pentru Centenar şi spune că, la o oră şi jumătate după ce a început această această manifestare, liderul PSD, Liviu Dragnea a ieşit public şi a anunţat că s-au alocat bani pentru Monumentul Marii Uniri. „Politica e ca fotbalul. Poţi să joci 90 de minute şi să dai gol în primul minut. Eu am dat gol în primul minut”, a adăugat Roman.

În replică, liderul PSD Alba consideră că Florin Roman este un om frustrat şi, spune că prin declaraţiile sale, ”a demonstrat, încă o dată, că scandalul este modul prin care reuşeşte să se manifeste”.

”Am văzut astăzi un om frustrat, care la fel cum în Parlament a intrat în greva foamei între prânz şi cină, fară să ştie de fapt pentru ce protestează, a facut astăzi o declaraţie stupefiantă care demonstrează încă o dată, că scandalul este modul prin care reuşeşte să se manifeste atât în Parlamentul României cât şi în judeţul Alba. Dânsul se pricepe la toate şi la fel fel cum a «rezolvat» problema cu autostrada, acum se pricepe foarte bine şi la programul PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), un program creat şi dezvoltat de PSD. În ce priveşte Centenarul Marii Uniri, am avut recent o declaraţie politică rostită în plenul Camerei Deputaţilor, prin care le-am solicitat tuturor membrilor Parlamentului României să fie uniţi în jurul acestui moment unic. I-am rugat, implicit şi pe domnul deputat Florin Roman, să îngropăm securea războiului politic dus pe seama acestui eveniment. Am îndemnat la un comportament constructiv, aplicat şi care să sprijine activităţile din 2018”, a spus Ioan Dîrzu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea