Legenda „şmecherului“: cum au fost păcăliţi saşii de olteni. S-au întors cu zaibăr şi tulburel în butoaie în loc de vin
0Saşii din Transilvania care făceau negoţ peste Carpaţi s-au întors de câteva ori cu zaibărul cel mai rău în butoaie. Asta, până când l-au luat în echipă pe Der „Schmecker“, cel care a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe.
Legenda spune că, în trecut, saşii din Siebenburgen (cum i se mai spunea Transilvaniei – adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), făceau comerţ peste Carpaţi. Din zona Drăgăşanilor cumpărau vin, în schimbul unor produse meşteşugite de ei.
Zaibăr cumpărat la preţ de vin
„Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla şi imediat negustorii saşi se «pileau» la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în «cele 7 cetăţi», adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi.
Der „Schmecker“, naşul oltenilor
Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc. „Das ist Der “Schmecker”, ar fi spus ei, adică «cel care gustă». Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der «Schmecker», au putut face un comerţ cinstit cu oltenii”, se spune în legenda postată pe sarenochi.com, dar şi pe ceasacadecultură.ro.
Cum în germană cuvântul „schmecker” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit „şmecher“. Altfel spus, un individ isteţ, imposibil de fraierit.
În zilele noastre vorbim de şmecherul din Apuseni, de şmecherul din trafic. Există şi un decalog al şmecherului din zilele noastre.
Mai puteţi citi:
Flagelul corupţiei „în măduva“ funcţionarilor şi baronilor locali la sfârşitul anilor 1800