Legenda Julietei din Transilvania, mireasa bogată al cărei buchet s-a transformat în ziua nunţii în cruce de piatră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O placă de la intrarea în Bazilica romanică din Gârbova aminteşte de legenda miresei bogate/Foto Romulus Oprişcan

Povestea miresei din Gârbova, sat săsesc din judeţul Alba, este considerată cea mai reprezentativă a locului. A fost culeasă de Ernst Thullner într-un cântec arhicunoscut printre saşi, dar jucată şi ca piesă de teatru.

Legenda miresei spune că a fost odată în Gârbova un om foarte bogat, care avea o fată nespus de frumoasă. Tatăl o iubea şi o ocrotea ca pe ochii din cap, iar când a venit vremea măritişului, fata a fost curtată de mulţi voinici.

Fata bogată îndrăgostită de o biată slugă

Tatăl însă nu vroia să-şi dea fata cu una, cu două. Dar nici fata nu se lăsa înduplecată, pentru că inima ei aparţinea deja unui fecior din sat. În ciuda pretenţiilor şi stăruinţelor tatălui ei, fata se îndrăgosti de Misch, o biată slugă din sat. Tatăl fetei din Gârbova, bogat şi fălos, nici nu vru să audă. El puse ochii pe Hans, fiul vecinului înstărit şi cu căpătâi, flăcău demn de fiica sa. Vremea trecea, iubirea dintre fata moşierului cel bogat şi Misch, sluga săracă era tot mai mare, până când veni vremea ca acesta să plece în lume, luând cu el şi promisiunea iubirii lor veşnice.

Când veni toamna, sezonul de recoltă şi de nunţi, fata moşierului se usca pe picioare de dorul alesului inimii sale. Dar cum în vremurile acelea nu era după pofta inimii, ci după învoiala părinţilor, nunta fetei cu Hans cel bogat fu aranjată şi fata păşi în alaiul de nuntă alături de cel ales de tatăl său.

În ziua nunţii, mireasa din Gârbova era atât de tristă şi de slăbită de necaz încât de îndată ce păşi în biserică, căzu jos în faţa altarului, fără suflare. Legenda spune că buchetul său s-a transformat în cruce de piatră şi este de văzut în biserica de pe dealul ce străjuieşte Gârbova. O placă de la intrarea în bazilica romanică aminteşte de povestea celebră a miresei din Gârbova. Bazilica a fost ridicată pe colina ce străjuieşte localitatea în urmă cu şapte secole. Se remarcă, deşi este în ruine, prin sinteza de stiluri: romanic târziu, gotic, baroc.

Nu sunt puţini cei care fac o paralelă între legenda miresei din Gârbova şi „Romeo şi Julieta“, tragedia lui William Shakespeare, cea mai tipică poveste de dragoste a Renaşterii, despre soarta a doi îndrăgostiţi care luptă contra destinului.Traducerea în limba română a legendei miresei din Gârbova este postată pe povestisasesti.com.

Cine ajunge la Gârbova poate vizita şi Cetatea Greavilor, ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea şi Biserica evanghelică. Satul săsesc se identifică şi cu Turnul Slăninilor, „cămara satului“, ale cărui ziduri funcţionează mai bine decât un frigider pentru slănină, cârnaţi şi cartaboşi.(Articol scris de NICU NEAG)

Povestea bombardierului american prăbuşit în 1944 în Munţii Cugirului

FOTO Grotele în care s-au ascuns „haiducii anticomunişti” pe Muntele Mare

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie