Lacul subteran spectaculos din Apuseni. Superlativele celei mai mari suprafeţe de apă din subteranul României
0Peştera Gheţarul de sub Zgurăşti din Apuseni adăposteşte ce mai mare lac subteran permanent din România. Peştera se află în comuna Gârda de Sus, în Munţii Bihorului, pe versantul abrupt ce coboară din Dealul Mununa spre Valea Ordâncuşii, la altitudinea de 921 m. Lacul a mai fost numit ”Minunea Mununii”.
Cel mai mare lac subteran permanent din România are următoarele dimenisiuni: 65 metri lungime, 20 metri lăţime, 12 metri adâncime – valori pentru nivel mediu al apelor.
Se poate ajunge la peşteră fie urcând din Valea Ordancuşii pe versantul drept o potecă abia vizibilă ce începe aval de Peştera Poarta lui Ionele, fie coborând din Dealul Mununii, din marcajul cruce roşie care duce din comuna Gârda de Sus la Cabana Scărişoara.
Prima menţiune a peşterii a fost făcută de Rene Jeannel şi Emil Racoviţă (1929), care au realizat o descriere, o schiţă de hartă şi au prezentat diferite fenomene hidrologice, biologice şi meteorologice. Ei au denumit peştera ”Gheţarul de la Zguraşti".
În 1976 la gura avenului şi-a făcut apariţia Liviu Vălenaşde la "Z" Oradea, cel mai "productiv" speolog al perioadei de glorie a speologiei române 1975-1990, descoperitor al câtorva sute de peşteri cu peste 100 km de galerii. Acesta era însoţit de un alt "greu" Gabi Halasi, explorator, cartograf dar mai ales scufundător, decedat câţiva ani mai târziu la Izbucul Izbândiş din cauza unei defecţiuni la aparatul de scufundare. Ei au explorat şi recartat partea cunoscută a peşterii şi profitând de nivelul scăzut al apei au mai descoperit o galerie de 35 de metri şi au declarat peştera terminată. Această concluzie a fost infirmată în acelaşi an de următoarea echipă sosită în zona: Viorel Luduşan şi Eugen Cindrea, de la Polaris Blaj.
Harta peşterii realizată de speologul Viorel Luduşan
Aceştia au continuat cercetarea şi au descoperit ”Minunea Mununii”, ceea ce avea să devină cel mai mare lac subteran permanent din România. Peştera este unul din marile goluri subterane ale ţării, depaşeşte 5 km lungime, are 4 mari lacuri subterane, galerii şi formaţiuni extraordinare. Potenţialul locului este însă foarte mare. Lungimea reţelei reprezintă o reală provocare pentru speologi. În această peşteră a fost semnalat de către Rene Jeannel si E. G. Racoviţă un interesant fenomen meteorologic, ce constă în formarea ceţii în cadrul fasciculului de raze luminoase care pătrund pe gura peşterii la ora prânzului. Autorii presupun că este vorba de un proces de condensare a apei în jurul ionilor în formare. De la primii metri de cărare, care urcă de la nivelul râului, până la ultimii, care vă apropie de rezervaţie, peştera este nu doar aventură şi spectaculozitate, ci şi pitoresc şi intimitate. E un întreg ansamblu de peisaje încă neatinse de mâna omului, aşadar vă puteţi imagina cu uşurinţă cât de verde, de sălbatic şi de provocator e accesul spre peşteră.
Intrarea în peşteră. Foto: Rareş Tileagă
”Accesul e destul de dificil şi solicitant, fiind îngreunat de vegetaţia deasă a versantului. Practic, accesul se face pe poteci neclare şi pe pante repezi care pornesc din zona Zgurăşti (situată deasupra Cheilor Ordâncuşii) sau de la peştera Poarta lui Ionele, faţă de care Peştera de sub Zgurăşti se află la circa 100 metri distanţă. Însă oricât ar fi de greu, efortul merită din plin. Atât peisajele din exterior, cât mai ales interiorul acestei magnifice peşteri uimesc prin pitorescul lor încă neatins de mâna omului. Sculptată în calcare albe masive (de Wetterstein), peştera e de mare interes turistic şi, fireşte, ştiinţific, fiind un aven continuat cu peşteră. Iar apa care se pierde aici, în calcar, apare în peştera Poarta lui Ionele. La intrare, avenul are un diametru de 40 metri, cu o adâncime de 50 metri; peretele dinspre nord este vertical, atingând o înălţime de 80 metri, în care, la bază, se deschid două intrări ale peşterii”, afirmă ghidul de turism Rareş Tileagă.