Incendiul de la Mănăstirea Râmeţ a afectat circa o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii unde se află chiliile. Aproximativ jumătate din el s-a prăbuşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Incendiul izbucnit, vineri, la Mănăstirea Râmeţ a afectat aproximativ o mie de metri pătraţi din acoperişul clădirii în care se află chiliile, ateliere, bucătăria şi sala de mese, arzând structura de lemn a acestuia. Pe circa jumătate din suprafaţă, acoperişul s-a prăbuşit, iar vineri seara pompierii intervin pentru a lichida focarele de sub elementele prăbuşite.

Vineri seară, incendiul izbucnit la Mănăstirea Râmeţ a fost localizat, dar se lucrează în continuare pentru lichidarea focarelor existente sub elementele de acoperiş prăbuşite, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Conform unui bilanţ transmis de ISU Alba, din suprafaţa totală a acoperişului de 1.400 de metri pătraţi, a fost afectată o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi a clădirii cu demisol, parter, etaj, mansardă şi pod, în care se aflau chilii, ateliere, bucătăria şi sala de mese.

În urma incendiului a ars structura din lemn a acoperişului cu învelitoare din tablă, iar pe aproximativ 50 la sută din suprafaţă s-a prăbuşit acoperişul, spaţiile din interior fiind afectate în proporţie de 20 la sută la etaj.

De asemenea, au fost afectate mai multe bunuri personale din chilii precum şi obiecte de cult (icoane, veşminte, cărţi etc).

Cauza incendiului urmează să fie stabilită.

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Mănăstirea Râmeţ, judeţul Alba, fără a se manifesta cu flacără, ci cu degajări mai de fum. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă atât din cauza zonei greu accesibile, cât şi din cauza cantităţii mari de vată minerală care emite o radiaţie termică puternică.

ISU Alba a intervenit cu mai multe autospeciale, între care şase de stingere cu apă şi spumă, două autoscări mecanice, două containtere multirisc şi căutare-salvare, două echipaje de prim-ajutor SMURD şi aproape o sută de pompieri. De asemenea, ISU Cluj a trimis două autospeciale de stingere şi zece subofiţeri, iar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat cu două autospeciale  de stingere, acolo fiind trimişi şi poliţişti şi salvamontişti.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?