Girueta, obiectul care arăta direcţia vântului şi de unde vine ploaia. Cum a apărut cocoşul de tablă de pe clădiri
0Girueta este un obiect instalat pe acoperişurile multor case, format de cele mai multe ori dintr-un cocoş şi câteva săgeţi. Practic, aceasta a fost cea mai veche încercare a oamenilor de a înţelege capriciile vremii.
Scopul folosirii sale este unul simplu: să indice direcţia şi intensitatea vântului, deşi în prezent utilizarea lui are doar scop decorativ.
Despre apariţia giruetei nu există informaţii concrete. Prima relatare despre acest dispozitiv apare în Atena, în jurul anului 40 înainte de Hristos. Pe atunci însă nu avea drept “personaj” un cocoş, ci un triton simbolizând zeul mării. S-au găsit însă şi dovezi arheologice care “duc” istoria aparatelor de măsurat direcţia şi intensitatea vântului şi mai departe, cu câteva sute de ani în urmă, la unele din cele mai vechi civilizaţii ale lumii, precum cea chineză şi la vechile state mesopotamiene.
“Consacrarea” giruetei a venit însă pe “filiera” bisericească, mai precis cea a Bisericii Catolice. Papa Nicolae I a fost cel care a obligat toate bisericile să aibă un cocoş pe acoperiş, ca un simbol al profeţiei lui Isus referitoare la lepădarea de el a lui Petru “inainte să cânte cocoşul de trei ori”. Cea mai simplă formă era, fireşte, să îl pui pe giruetă şi de atunci aşa a rămas. Cu timpul, a avea giruetă pe casă era ca şi cum ai ţine pasul cu moda, astfel încât foarte mulţi oameni, în primul rând nobili, au început să o adopte, mai ales în zonele în care vântul bătea cu intensitate mai mare.
Această “modă” a depăşit rapid graniţele Europei Occidentale şi s-a răspândit în restul continentului, mai ales în zonele în care influenţa acesteia era foarte puternică, dar şi pe alte continente. Cel mai mare succes înregistrat de giruetă a fost în America, unde foarte multe ferme aveau aşa ceva. Obiectul a devenit, cu timpul, unul mai
degrabă decorativ decât funcţional, pe măsură ce societatea trecea de la una agrară, pentru care vântul şi furtunile aduse conta foarte mult, la una industrială, mai puţin dependentă de starea vremii.
Cu toate astea, girueta nu a fost abandonată cu totul, ci doar perfecţionată. Sunt folosite şi în prezent, în scopuri decorative, fiind însă mai populare doar în unele locuri. Unele sunt de-a dreptul impresionante, precum e deţinătoarea recordului mondial de mărime, o giruetă funcţională din Jerez, Spania, care are aproape 15 metri înălţime.
Desigur, mai sunt şi unele giruete utile, complementare scopului iniţial, aşa cum e următoarea giruetă în topul mărimii, cea făcută dintr-un avion, plasat lângă aeroportul Whitehorse, din oraşul american Yukon din Alaska, folosită de piloţi pentru a-şi face o idee mai bună despre direcţia vântului.
În România, girueta a fost introdusă tot pe filiera Bisericii Catolice, în Transilvania. Multe biserici vechi de aici păstrează încă pe acoperiş cocoşul din tablă care se învârte în funcţie de direcţia vântului şi care indică de unde vine ploaia.