FOTO VIDEO Statuie a lui Hercule, furată de pe un şantier arheologic din Alba Iulia. Un bărbat a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia a fost prezentată la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Un bărbat din Alba Iulia a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă o statuie din marmură în valoare de 20.000 de euro, pe care a găsit-o pe un şantier arheologic din oraş. Şoaită Ioan Ciprian este cercetat pentru furt calificat.

UPDATE Recursul inculpatului Şoaită Ioan Ciprian a fost respins, vineri, 20 septembrie, de Tribunalul Alba. Inculpatul va sta cel puţin 20 de zile în arest preventiv.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cooperare cu poliţişti din IPJ Alba au reuşit surprinderea în flagrant a inculpatului Şoaită Ioan-Ciprian, care a fost reţinut preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat. Totodată, miercuri, procurorii au solicitat magistraţilor Judecătoriei Alba Iulia arestarea preventivă a inculpatului, propunerea fiind admisă pentru o perioadă de 20 de zile.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: înluna iunie 2012, o echipă a firmei lui Ioan Ciprian Şoaită, efectuând lucrări de săpături pe strada Dacilor din cartierul Partoş, a descoperit o statuie din marmură albă, fragmentată. Inculpatul s-a prezentat la locul săpăturilor, de unde a ridicat şi transportat la domiciliul său statuia, compusă din corpul personajului şi o gambă ruptă. Nu a anunţat descoperirea.

În 13 septembrie, poliţiştii judiciari din cadrul IPJ Alba s-au sesizat din oficiu cu privire la pregătirea de către persoane neidentificate a unei tranzacţii pentru vânzarea unei statui provenind din situl arheologic Apulum. Marţi seara, bărbatul a fost surprins în flagrant, în parcarea stadionului din Alba Iulia, în timp ce efectua o tranzacţie de vânzare-cumpărare, cu statuia aflată asupra sa. Piesele au fost ridicate şi depuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că alte 8 fragmente cuprinzând baza şi membrele superioare ale statuii au fost însuşite de un alt făptuitor, din săpătura aflată în faţa casei sale. Cu ocazia percheziţiei domiciliare din 18 septembrie, părţile componente ale statuii au fost ridicate de organele judiciare şi au fost depuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, statuia fiind integral reconstituită. Conform evaluării experţilor, artefactul compus din cele 10 fragmente recuperate reprezintă statuie monumentală din marmură, originală şi provine din situl arheologic de interes naţional şi prioritar Apulum, Colonia Aurelia Apulensis, oraşul roman din Partoş (sec. II-III), aflat pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în lista Registrului Arheologic Naţional.

Conform unei estimări prealabile, piesa face parte din categoria de bunuri încadrate în „Tezaur”, fiind evaluată

 la minim 20.000 euro. Prejudiciul produs Statului Român, a fost recuperat integral.

Statuia este din marmură de import (probabil din Asia Mică) şi datează din sec. II p.Chr. Ea aparţine unui tip iconografic cunoscut sub numele de “Hercules Farnese”, o replică de epocă romană după statuia sculptorului grec Lisipp, din epoca clasică (sec. IV a. Chr.). 

Din Dacia se mai cunoaşte o singura piesă de marmură similară, găsită la Mehadia şi păstrată la Kunsthistorisches Museum din Viena (H = 52 cm), dar care este mai rudimentar cioplită.

Mai multe pentru tine:
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE