FOTO VIDEO Protest spontan în faţa Prefecturii Alba împotriva RMGC, Chevron şi a modificării Legii Minelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20 de persoane, majoritatea tineri, au organizat marţi dimineaţă un protest spontan în faţa sediului Prefecturii Alba. Iniţiatorii acţiunii se opun proiectului de modificare a Legii Minelor, aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Tinerii protestează împotriva promulgării a ceea ce numesc „legea vânzării României”. Camera Deputaţilor are marţi pe ordinea de zi votul final pe proiectul de modificare a Legii Minelor. 

Opozanţii proiectului Roşia Montană susţin că, dacă va fi votată, legea va permite derularea investiţiei RMGC.

Protestatarii şi-au exprimat solidaritatea cu Pungeşti şi Roşia Montană. Manifestanţii din faţa Instituţiei Prefectului au protestat paşnic, fără scandări. Aceştia au afişat mesaje cu „Opriţi Legea vânzării României”, „Solidaritate Roşia Montană, Pungeşti, Moşna”, „România de vânzare”, „Salvaţi Roşia Montană”.

Pentru că nu au anunţat oficial protestul şi nu au obţinut autorizaţie, organizatorii au primit un avertisment verbal din partea jandarmilor. ”Persoanele care au protestat astazi in faţa Prefecturii au fost avertizate, au fost prevenite ca acţiunea lor excede cadrului legal şi au fost îndrumate să respecte prevederile legale care reglementează adunările publice. Nu a fost aplicată nicio sancţiune pecuniară deoarece protestatarii au consimţit să fie parteneri de dialog, au înţeles ca trebuie sa respecte legea si în scurt timp şi-au exprimat optiunea de a înceta acţiunea de protest. În niciun moment nu au fost tensiuni între jandarmi şi protestatari”, a declarat Ovidiu Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €