Video FOTO VIDEO Pompieri din patru judeţe se luptă cu incendiul devastator de la fabrica Solina din Alba Iulia. Un nou mesaj RO-Alert pentru populaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a distrus fabrica în întregime: Foto: Dorin ŢIMONEA - ADEVĂRUL

La mai bine de trei ore de la izbucirea incendiului la fabrica Solina din Alba Iulia, zeci de pompieri din patru judeţe se luptă în continuare cu focul. Oraşul Alba Iulia şi localităţile din jur au fost acoperite cu un nor negru de fum.

GALERIE FOTO

Incendiul a lăsat pe drumuri, cel puţin deocamdată, circa 300 de persoane angajaţi la cea mai mare fabrică de condimente din sud-estul Europei. Focul a izbucnit în jurul orei 06.00, în partea din spate a halei. În zece minute incendiul a cuprins fabrica aproape în întregime.

Hala care a ars ca o torţă avea o suprafaţă de 10.000-12.000 mp. În sprijinul echipajelor de la locul evenimentului actioneaza 4 autospeciale de stingere, două autoscări de intervenţie la înălţime, descarcerarea şi un echipaj de prim-ajutor. Alte 6 autospeciale au fost dislocate în sprijin de la ISU Hunedoara, ISU Sibiu şi ISU Mures.

Oraşul Alba Iulia şi localităţile din jur au fost acoperite cu un nor negru de fum. De altfel, ISU Alba a transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert pentru anunţarea populaţiei din apropiere asupra prezenţei fumului dens rezultat din procesului de ardere. „Incendiu hală productie in mun Alba Iulia cu degajari mari de fum, norul se indreapta in directia mun Sebes, com Ciugud, com Daia Romana. Pentru asigurarea protectiei ramaneti in incinte, inchideti geamurile si nu va expuneti la fum. Respectati recomandarile pompierilor DSU-IGSU“, se arată în mesajul trimis prin RO-Alert.

În jurul orei 09.40 a fost transmis un mesaj de alertă similar valabil pentru municipiul Alba Iulia: ”Incendiu hală productie in mun Alba Iulia cu degajari mari de fum, norul şi-a schimbat direcţia şi se îndreaptă spre municipiul Alba Iulia. Pentru asigurarea protecţiei rămaneţi în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Respectati recomandarile pompierilor DSU-IGSU“.

Prefectul de Alba a solicitat intervenţia Gărzii de Mediu, care a adus la faţa locului un laborator mobil ce urmează să măsoare gradul de poluare. Cert că pe o rază de câţiva kilometri în direcţia vântului aerul este înecăcios. Astfel se explică şi cele două mesaje RO Alert transmise de ISU în cursul dimineţii.

Fosta fabrică de condimente Supremia a fost înfiinţată de un om de afaceri local, Levente Bara Hugo, care a adus-o de la zero până la vânzări de peste 50 de milioane de euro la sfârşitul anului 2016. În 2017, societatea a fost vândută în shimbul a câteva zeci de milioane de dolari companiei franceze Solina, liderul mondial în domeniul producţiei de condimente. în 2017, societatea a avut o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei (45 milioane de euro) şi un profit de circa 10 milioane de lei (2 milioane de euro).

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente