FOTO DOCUMENT Din vremurile în care oraşul Ocna Mureş conta pe harta balneară a României. Băile Sărate atrăgeau anual mii de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cofetăria din Parcul Băilor/Foto colecţia Florin Bota

Zeci de ani „oraşul sării“ Ocna Mureş, judeţul Alba, a punctat pe harta turistică a României prin Băile Sărate. Momentul de glorie a fost atins în anii 1980, când mii de oameni din toată ţara veneau să-şi trateze afceţiunile reumatice.

Încă din 1936, la Ocna Mureş  s-a înfiinţat Oficiul local de cură şi turism, care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţat de comunişti. Dintr-un  document deţinut de Arhivele Naţionale Alba aflăm că, în 1941, sezonul turistic a început la 1 iunie şi s-a încheiat în 15 septembrie. În oferta Administraţiei Băilor Salina Ocna-Mureşului se spunea că  „stau la dispoziţia onoratului public băi sărate de putină şi aburi, un ştrand bine amenajat, un hotel aşezat în mijlocul unui parc plantat cu brazi. Camere în afară de hotelul băilor se găsesc în clădiri particulare situate în apropierea Băilor“.

Baia liberă avea 30 de cabine, adâncimea maximă de 3 metri, şi era recomandată celor care sufereau de reumatism. În apropiere se afla şi arena Băilor care avea 1.000 de locuri pentru spectatori, pe care se juca volei şi tenis. Pentru fotbal, atletism, handbal,era arena Solvay, ce avea o suprafaţă de 2 hectare şi 5.000 de locuri pentru spectatori.

În staţiune funcţionau,  în 1941, potrivit unui alt document de arhivă, două hoteluri de categoria I şi trei hanuri de categoria a II-a. Într-o notă din 23 august 1943 adresată de administraţia Băilor către Oficiul Naţional de turism se spunea că,  în patru luni, staţiunea balneară a fost vizitată de 729 de turişti, iar suma încasată a fost de 164.940 de lei. Erau raportate şi probleme la aprovizionarea cu zahăr. „Cota primită s-a epuizat, deşi am dat vizitatorilor numai câte un kilogram de zahăr de persoană. Tot odată Vă raportez că băile se închid doat la 1 Octomvrie 1943 şi fără hahăr nu putem fi dooarece vizitatorii zilnic ne solicită acest aliment“.

Dintr-o adresă din 1948 aflăm că Ocna Mureş era cotată ca staţiune balneară, „aflată într-o zonă ferită de curenţi, în care existau dăuă farmacii, 6 medici, un spital cu 50 de paturi, 5 restaurante, 10 cârciumi, 2 cofetării, 2 brutării, 6 băcănii, 10 măcelării, existau  conducte cu apă, canalizare în parte, curent electric, gaz metan“.

Veniturile proveneau din taxa pe cură, taxa pe muzică, subvenţii, legi speciale.

Baile Ocna Mures au fost zeci de ani principala atracţie a oraşului pentru cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi ginecologice.  Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an,  între  7.500-8.000 de oameni din intreaga ţară. Pe harta turistică a ţării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova.

Vechea plajă animată de mii de turişti veniţi pentru distracţie sau pentru terapie cu sare şi minerale, s-a transformatm, între timp, într-un loc dezolant. Din bazin a mai rămas doar o groapă din beton. Cladirea bailor de la Ocna Mures a fost vandută în 2002 unui investitor local,  contra sumei de 800 de milioane lei vechi. În urmă cu trei ani, clădirea băilor, veche de peste un secol, a fost demolată, iar în locul ei a fost construit un hotel de trei stele, care încă nu a fost finalizat. (Articol scris de NICU NEAG )

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026