FOTO Castel vechi de 600 de ani, restituit urmaşilor unui conte maghiar. Povestea clădirii istorice de la Ocna Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un castel din Alba, vechi de aproape 600 de ani, a fost retrocedat, printr-o decizie definitivă în justiţie, urmaşilor fostului proprietar. ”Saga” judiciară a castelului Teleki din Ocna Mureş se încheie după aproape 15 ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus restituirea în natură a castelului şi a capelei, fără pământul de sub acestea, aflat în proprietatea statului. Noii proprietari sunt doi cetăţeni din Ungaria şi Canada, urmaşi ai lui Samuel Teleki, nepotul grofului Adam Teleki, cel care a deţinut castelul în proprietate la începutul seculului XIX. Construcţia monument isoric va ajunge, cel mai probabil, în cele din urmă, în proprietatea privată a Primăriei Ocna Mureş.

Primarul din Ocna Mureş, Silviu Vinţeler, spune că a fost contactat de noii proprietari, care au fost de acord să vândă castelul, la un preţ rezonabil, pentru a putea fi reabilitat şi eventual introdus în circuitul turistic.

”Am avut discuţii cu urmaşii, niciunul nu are cetăţenia română, sunt canadieni şi maghiari. Instanţa le-a restituit capela, pivniţa şi castelul, nu şi terenul de sub acestea. Familia Teleki are aici, la Ocna Mureş, un reprezentant împuternicit care poate negocia în numele lor. Urmează să punem în aplicare decizia judecătorească de restituire a castelului, capelei şi pivniţei şi mai vedem ce vom face. Urmează să se alcătuiască o comisie, la dispoziţia primarului, care va pune în aplicare sentinţa. Sentinţa definitivă ne-a fost comunicată abia acum o lună. Procesul cu primăria durează deja de peste 14 ani. Noi am vrea să preluăm castelul, să-l punem în valoare. Sper să găsim şi o sursă de finanţare pentru reabilitarea castelului”, a spus primarul oraşului Ocna Mureş.

Castelul de la Uioara de Sus, localitate componentă a oraşului Ocna Mureş, a fost amintit pentru prima dată în documente din anul 1290 sub numele de Novum Castrum (“Castelul Nou”). Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Castelul medieval a fost dărâmat parţial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conţilor Teleki. Construcţia este alăturată unor locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului. În perimetrul curţii există o pivniţă de vinuri şi o capelă, care, iniţial a fost dotată cu o orgă.

Din iniţiativa familiei Teleki în jurul castelului a fost amenajat un parc cu alei si arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarităţi dendrologice. Pe frontispiciul castelului există încă o placă cu o inscripţie în limba maghiară: “Această clădire a fost executată din ruinele cetăţii contelui Mikes Istvan din Zabola (Zăbala, jud. Covasna) în anul 1713. (Castelul) s-a ruinat din nou în 1848, fiind refăcut de contele Miko Imre în anul 1855”.

În noiembrie 2001, Samuel Teleki, prin avocatul său din Alba, a notificat Primăria oraşului Ocna Mureş (care reprezintă Statul român, proprietar), solicitând pe baza Legii 10/2001 retrocedarea domeniului Teleki din Uioara de Sus. Calitatea de moştenitor a atestat-o prin certificatul său de naştere, actele de stare civilă ale părinţilor săi şi testamentul mamei sale, datat 1990. În paralel, au fost acţionate în instanţă toate instituţiile care ocupau în acel moment domeniul Teleki sau care au deţinut la un moment dat un imobil revendicat în instanţă. Au fost purtate procese la Aiud, Târgu Mureş, Alba Iulia. 

În 2005, prin dispoziţia nr. 731, Primăria Ocna Mureş a respins cererea de retrocedare a cetăţeanului maghiar. Dispoziţia a fost contestată în instanţă, procesul ajungând să fie judecat în recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, în 2007. Procesul a ajuns în 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, fiind întors la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost reluată judecarea acestuia pe fond, în ianuarie 2012. Cetăţeanul maghiar a decedat, iar procesul a fost continuat de cei doi fii ai săi.

Aceştia au intervenit pe parcursul proceselor de revendicare duse de cetăţeanul maghiar, cel mai probabil prin anii 2005-2006. Cei doi au prezentat, de asemenea ,instanţelor documente care le atestă descendenţa din familia nobilului Teleki şi revendică domeniul Teleki, inclusiv castelul. În 2018, au primit sentinţa definitivă prin care li se retrocedează clădirea monument istoric, mai puţin terenul aferent acesteia.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese