FOTO Accidente spectaculoase pe autostrada A1 şi un drum judeţean din Alba. Două persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul care circula pe autostradă a fost distrus în totalitate de TIR

Două accidente spectaculoase au avut loc marţi dimineaţă, 7 aprilie 2020, în Alba. Unul dintre evenimente s-a produs pe autostrada A1, iar celălalt pe un drum judeţean, în apropiere de Alba Iulia.

Astfel, o femeie a fost rănită în urma unui accident rutier, petrecut marţi, 7 aprilie, în jurul orei 7.40, pe autostrada A10, sensul spre Turda.

Victima a fost scoasă din maşină şi preluată de un echipaj SMURD spre spitalul din Aiud. În accident au fost implicate un autocamion şi o maşină mică. În autmobilul mic s-au aflat trei persoane, dar doar una, femeia de 65 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit primelor infomaţii transmise de ISU Alba, în accident au fost implicate două automobile. Victima rănită în urma impactului dintre cele două maşini, la momentul apariţiei echipei de prim ajutor era încarcerată între fiarele maşinii, dar conştientă.

Al doilea accident rutier s-a petrecut marţi, la Hăpria, în jurul orei 7.50, unde, un autovehicul s-a răsturnat la marginea drumului.

Cau cea mai probabilă a producerii accidentului, potrivit poliţiştilor de la IPJ Alba ar fi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Şoferul a fost rănit uşor.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani