Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba susţinut pentru postul de administrator public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Bumb are cele mai mari şanse să devină administrator public

Consiliul Judeţean Alba va avea, în premieră, un administrator public. Modificarea organigramei şi înfiinţarea postului au fost aprobate miercuri de consilierii judeţeni. Surse oficiale susţin că postul ar urma să fie ocupat de Sorin Bumb, fostul vicepreşedinte al instituţiei.

Înfiinţarea funcţiei de administrator public este prevăzută de legea administraţiei publice locale, iar persoana care ocupă postul va îndeplini anumite atribuţii delegate de preşedintele instituţiei. Cele mai mari şanse să ocupe postul le are fostul vicepreşedinte al instituţiei, Sorin Bumb. Acesta nu s-a mai regăsit într-o funcţie de conducere în cadrul instituţiei după ce PDL a trebuit să facă alianţă cu PNL în scopul formării unei majorităţi. PDL a preferat să îl menţină în continuare în funcţia de vicepreşedinte pe Alin Cucui, în timp ce liberalii l-au propus pe Florin Roman.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre aprobat miercuri de Consiliul Judeţean, administratorul public va îndeplini în baza unui contract de management cu indicatori de performanţă, încheiat cu preşedintele Ion Dumitrel, atribuţii de coordonare a unor activităţi ale aparatului de specialitate precum şi a unor programe ale serviciilor publice de interes judeţean. Contractul va avea valabilitate pe perioada mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean, respectiv până în iunie 2016.

„Va avea atribuţii în ceea ce priveşte ordonarea şi urmărirea activităţii instituţiilor subordonate şi a societăţilor comerciale, eficentizarea activităţii acestora şi atribuţii legate de activitatea direcţiei sociale şi de domeniul public. Se va face un concurs şi ne dorim un om cu experienţă pentru acest domeniu“, a spus Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean.

Atribuţiile specifice ale administratorului public:

- coordonează si urmăreşte realizarea unor programe a serviciilor de utilitate publica, a serviciilor de consultanta agricola, precum si a serviciilor publice de cultura din subordinea Consiliului Judeţean Alba, delegate prin dispoziţie de către Preşedintele Consiliului Judeţean Alba
-propune masuri pentru organizarea punerii in executare a Hotărârilor Consiliului Judeţean Alba in domeniile nominalizate mai sus;
-coordonează si conduce activităţi ale aparatului de specialitate, delegate de Preşedintele Consiliului Judeţean Alba;
-propune soluţii pentru îmbunătăţirea funcţionarii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba pentru activităţile coordonate;
-coordonează si urmăreşte realizarea masurilor necesare in faza premergătoare si in cea de înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenta;
-reprezintă instituţia la diferite evenimente, in urma delegării de către Preşedintele Consiliului Judeţean Alba
-colaborează cu vicepreşedinţii, pentru a pune in executare atribuţiile stabilite prin contractul de management
-alte atribuţii relevante postului, încredinţate de Preşedintele Consiliului Judeţean Alba prin act administrativ.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”