Fostul senator PSD Daniel Breaz, tot mai aproape de PNL. Parlamentarul susţine „continuitatea” pentru Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Breaz a demisionat din PSD în luna august

Senatorul Daniel Breaz, demisionar din PSD, a ţinut să promoveze un mesaj public prin care îşi arată susţinerea pentru PNL, poziţionându-se în favoarea ”continuităţii la Alba Iulia”.

Daniel Breaz se situează, astfel, clar în favoarea candidatului PNL, Voicu Paul, cel care în prezent îndeplineşte atribuţiile de primar în municipiul Alba Iulia, precum şi a echipei de consilieri a acestui partid.

De altfel, Daniel Breaz şi-ar fi negociat cu liderii PNL Alba prezenţa pe un loc eligibil la alegerile parlamentare, înainte de a demisiona din PSD. Plecarea lui Breaz din partid a însemnat un vot mai puţin petru social-democraţi la moţiunea de cenzură eşuată de la sfârşitul lunii august.

Senatorul a negat, iniţial, varianta de a trece la PNL, dar mesajele promovate în campania electorală arată o apropiere de PNL şi de candidaţii partidului

Postarea senatorului Daniel Breaz: 

”Duminică vom merge la vot într-o perioadă atipică, pe care nu am mai trăit-o şi peste care sper să trecem, cu bine, cât de curând. Un lucru este însă cert: votul reprezintă un drept pe care nimeni şi nimic nu ni-l poate lua. Votul este o acţiune a prezentului pentru un viitor pe care fiecare dintre noi îl creionăm în minte.

De aceea nu trebuie irosit. Astfel, voi susţine continuitatea pentru Alba Iulia. Un gest natural si logic datorită rezultatelor pozitive care au transformat orasul într-unul dintre cele mai performante. Dragostea pentru Alba Iulia a fost tradusă în rezultate, în construcţii sănătoase realizate de lideri care au avut aplecare şi deschidere către oameni, nu în sloganuri electorale pline de disonanţe.

Nu poţi să avansezi proiecte fără a avea pilonul esenţial şi anume contactul direct cu oamenii din care să rezulte politici publice adaptate nevoilor oraşului şi ale cetăţenilor. Din păcate, demagogia este atât de impregnată în fibra anumitor politicieni încât ea devine singurul lor “proiect” care, culmea, tinde spre perfecţiune. Sunt însă şi oameni politici pentru care conceptul de comunitate primează.

Mizez pe experienţa echipei care a dovedit că este capabilă să menţină şi să accelereze ritmul de dezvoltare al Albei Iulia în direcţia potrivită. Soluţia continuităţii este cea mai potrivită pentru Alba Iulia, este garanţia pentru viitorul comunităţii, pentru dezvoltare”.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a majorat o comună din Alba cu 140% valoarea unui proiect pentru canalizare şi staţie de epurare

FOTO Încă un proiect ”SF” la Ciugud. Cum va arăta noua şcoală generală ce va fi construită în comună

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie