Fostul prefect PSD de Alba s-a înscris în partidul lui Ponta: ”Voi da explicaţii despre plecarea din PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Hălălai s-a înscris în Pro România

Fostul prefect de Alba, Dănuţ Hălălai, a demisionat din PSD şi s-a înscris în PRO România. Decizia reprezintă o veritabilă lovitură pentru social-democraţi.

Unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai PSD Alba, Dănuţ Hălălai, fost prefect al judeţului a plecat din tabăra social-democrată şi s-a alăturat PRO România.

„Motivele care m-au determinat să iau o astfel de decizie, fiţi siguri, sunt mai mult decât întemeiate. Despre plecarea din PSD Alba, şi nu doar atât, voi da mai multe explicaţii, alături de Horaţiu Florea, coordonatorul filialei Alba a PRO România, într-o conferinţă de presă, pe care o vom organiza în curând. Până atunci, sunt onorat de faptul că m-am alăturat unei echipe care reprezintă valorile şi principiile unui adevărat partid de stânga, dedicat şi adaptat nevoilor şi contextului actual pe care îl traversează România”, a transmis Dănuţ Hălălai.

Dănuţ Hălălai a lăsat o impresie pozitivă în perioada cât a ocupat funcţia de prefect al judeţului Alba, martie 2017 - noiembrie 2019. Planurile sale politice vizau conducerea PSD Alba, însă nu a reuşit în acest demers. A trecut la PRO România, partid pe listele căruia va candida, cel mai probabil, la Consiliul Judeţean Alba. Fratele acestuia, Mirel Hălălai, este primarul PSD al oraşului Teiuş şi este cotat cu prima şansă pentru a câştiga un nou mandat. Dănuţ Hălălai ocupă funcţia de director executiv al Gărzii de Mediu Alba.