Femeie spânzurată într-un bar din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia lucra în barul în care s-a spânzurat

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost găsită spânzurată luni dimineaţă într-un bar din centrul oraşului Alba Iulia.

Femeia era divorţată şi nu avea copii. A fost găsită de persoana care trebuia să intre de serviciu la bar de dimineaţă. Femeia a rămas peste noapte în local şi din motive necunoscute a decis să îşi ia viaţa.

Barul este amplasat lângă piaţa din centrul oraşului, respectiv în apropierea sediului primăriei. „Era o femeie la locul ei. Nu ştiu să fi avut probleme. Sunt foarte surprins de gestul ei“, a spus Ilie Bădescu, care o cunoştea.

„Sâmbătă am vorbit cu ea şi nu a zis absolut nimic, că ar avea ceva probleme. Era o femeie de treabă, pusă la punct“, a afirmat Ion Susan, o altă cunoştinţă. Sinucigaşa locuieşte în Alba Iulia de câteva luni. Este de loc din satul Galaţi, oraşul Zlatna, unde stau părinţii ei.