Fabricile de armament din Cugir sunt un „butoi cu pulbere”. Sute de muncitori au întrerupt din nou lucrul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la protestul organizat vineri în faţa Uzinei Mecanice din Cugir. Foto Adevărul

Oraşul Cugir este în această perioadă un „butoi cu pulbere“. Sute de oameni de la cele două fabrici de armament deţinute de stat au ieşit vineri şi au protestat faţă de salariile foarte mici şi condiţiile proaste de muncă. Între timp au apărut ameninţările cu concedierea celor care mai vor să protesteze.

UPDATE Luni dimineaţă muncitorii de la Uzina Mecanică Cugir au întrerupt din nou lucrul. ”Vrem salarii” şi ”Nu cedăm” scandează oamenii. Revendicările acestora vor fi luate în discuţie luni, în cadrul consiliului de administraţie al societăţii.

”Ni s-au tăiat o serie de drepturi, am avut accidente de muncă, ne-au dat condiţii speciale din 2021 aprilie şi ce s-a lucrat înainte nu s-a ţinut cont. Alţii de vârsta mea erau la pensie de cinci ani, pentru că au lucrat în condiţii speciale. Trebuie să ştie toată lumea ce se întâmplă aici”, a spus o angajată.

Oamenii au mai reclamat că sunt tot mai puţine comenzi de producţie. Aceştia au mai scandat ”Unitate!”, ”Afară cu mafia din ţară!”, ”Hoţii!”, ”Vrem dreptate!”. 

Textul iniţial Protestul de vineri, 11 februarie, a fost un veritabil şoc pentru conducerea celor două societăţi de stat şi a avut efecte negative până la nivelul Guvernului. 

Nimeni nu se aştepta ca muncitorii să iasă în stradă tocmai în ziua în care preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, vizitau baza militară de la Mihail Kogălniceanu, unde tocmai sosiseră militarii americani.

Protestele au avut loc şi într-o perioadă în care liderii PNL şi PSD negociază intens împărţirea funcţiilor de conducere a celor două societăţi. În prezent, PNL deţine ambele posturi de director general.

Pe acest fundal sute de angajaţi de la Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme au încetat vineri lucrul, nemulţumiţi de salariile foarte mici pe care le primesc. Acţiunea a avut loc la o zi după ce angajaţii au primit restul de plată, bani din care, unii dintre ei pot să acopere doar cheltuielile cu căldura şi electricitatea.

Mulţi dintre angajaţi nu ajung la un salariu de 2.000 de lei, în condiţiile în care lucrează în condiţii grele. În cele două unităţi subordonate companiei Romarm se produc pistoale automate şi semiautomate, AKM-uri, arme de vânătoare ce sunt vândute în SUA, precum şi muniţie tip NATO.

”Jos mafia” şi ”Nu cedăm”

Mulţi dintre muncitori au prezentat în timpul protestului fluturaşii de salariu. O femeie a arătat astfel că, după 20 de ani de muncă, a primit 500 de lei avans şi 1.258 de lei rest de plată. Un alt bărbat a spus că, după peste 40 de ani de lucru în fabrică la ”produse speciale” a primit, joi, doar 1.600 de lei. ”Nu ajung banii pentru curent, nu ajung banii pentru lemne, nu ajung banii ca să ne ţinem copiii la şcoală”, a afirmat acesta. 

Foto Adevărul

Angajaţii au spus că nu au mai avut o majorare salarială de doi ani Oamenii au spus că s-au ”săturat de minciuni” şi că le-au ”ajuns la os toate” şi au scanda ”Jos mafia” şi ”Nu cedăm”. Ei au susţinut că sunt ”minţiţi politic de 30 de ani” şi le cer ”domnilor de la Bucureşti să le aducă comenzi”. În mijlocul muncitorilor a sosit, la un moment dat, şi directorul general al Uzinei Mecanice Cugir, Marin Morariu, care s-a întors dintr-o delegaţie la Bucureşti.

”Principala revendicare este aceea a creşterilor salariale şi acordarea voucherelor de vacanţă. În cursul zilei de luni va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care vor fi dezbătute aceste solicitări ale angajaţilor. În urma grevei au fost oprite, după ora 9,00, capacităţile de producţie la produse speciale, produse pe care nu le pot detalia. Partea de muniţie nu a fost oprită”, a declarat directorul general. Marin Morariu a susţinut că salariul mediu brut este ”undeva la peste 4.000 de lei”.

Foto Adevărul

”Pentru a putea acorda creşteri salariale, trebuie să ne încadrăm în bugetul societăţii. Sunt trei ministere care avizează bugetul” a explicat acesta. Muncitorii au întocmit o listă de revendicări pe care aceştia le doresc îndeplinite: creşteri salariale cu 30%; condiţii de muncă; acordarea sporurilor de toxicitate şi condiţii grele; voucherele de vacanţă să fie acordate în luna martie; acordarea unei mese calde; asigurări medicale plătite de către angajator.

Presiuni şi ameninţări la adresa muncitorilor

Deocamdată niciun reprezentant al Romarm, Ministerului Economiei sau Guvernului nu au ieşit să explice public situaţia dificilă în care se află cele două fabrici din Cugir. În cursul zilei de luni ar urma să fie luate în discuţie revendicările muncitorilor de la cele două fabrici. Între timp, surse din rândul acestora susţin că au început presiuni şi ameninţări inclusiv cu desfacerea contractelor de muncă pentru cei care mai protestează.

În cadrul celor două fabrici lucrează circa 2.000 de persoane, respectiv circa 1.050 la Uzina Mecanică şi aproximativ 900 la Fabrica de Arme. Raportat la salariile muncitorilor, veniturile directorilor numiţi politic sunt uriaşe. Potrivit declaraţiei de avere de la jumătatea anului 2021 (pe anul 2020), directorul general al UM Cugir, Marin Morariu, a câştigat aproape 131.000 de lei de la uzină, ceea ce însemană aproape 11.000 de lei lunar. De asemenea, directorul general Graţian Duma de la Fabrica de Arme a câştigat în anul respectiv 108.780 de lei, adică 9.000 de lei pe lună.

La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre, pistol automat şi semiautomat de calibru 9 mm, accesorii şi muniţie tip NATO. Fabrica de Arme Cugir produce pentru piaţa civilă, americană îndeosebi, arme semiautomate, destinate vânătorii şi tirului sportiv. Pe segmentul militar se produc AKM-uri, produse care fac obiectul contractelor externe.

Vă mai recomandăm:

 

Medic de familie: „Partidele politice au permis cetăţenilor să obţină certificatul verde foarte uşor”

 

Cum se pregătesc poliţiştii într-un judeţ din Ardeal: „Trageri în mişcare, cu simulare ca într-un caz real“

   

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant