Exploatarea uraniului din Apuseni de către ruşi, în rapoartele CIA: ”Minele sunt păzite de soldaţi sovietici înarmaţi”

La începutul anilor 1950, a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Acesta avea ca scop să facă prospecţii de uraniu în Apuseni, operaţiunile începând în primii ani de la instalarea regimului stalinist în România, comandat de sovietici.

Mineritul uranifer în România a început în 1952, în Munţii Apuseni (Băiţa Bihorului). Aici, fusese depistată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din avion, o anomalie emanometrică. Germanii au conturat destul de bine zăcământul însă n-au mai apucat să-l cerceteze în detaliu pentru că au fost nevoiţi să se retragă. Există afirmaţii conform cărora ruşii au preluat planurile de cercetare şi exploatare ale germanilor şi n-au făcut decât să le dezvolte. 

Cercetarea s-a făcut, într-adevăr, extrem de rapid, zăcământul intrând în exploatare după un an, prin Societatea “Sovrom Kvartit”.  S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm “ameţitor”, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia “oricând din munţi el face-o vale”. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite.  Au fost ani în care s-a lucrat cu 20.000-30.000 oameni. Minereul era extras din carieră, sortat întâi la Băiţa, transportat la Dr. Petru Groza (în prezent a revenit la numele vechiului sat – Ştei) unde era măcinat, sortat pentru a două oară şi încărcat în trenuri. Zilnic, plecau din Dr. Petru Groza cel puţin trei trenuri cu concentrat de minereu uranifer care treceau în URSS prin nordul ţării, la Halmeu (în apropiere de Sighetul Marmaţiei). 

Informaţii din arhiva CIA

Arhiva desecretizată a Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, celebra CIA, oferă informaţii culese despre acest ”proiect” româno-sovietic, desfăşurat în Munţii Apuseni. Totul se desfăşura în cel mai mare secret, muncitorii erau izolaţi, iar minele erau păzite de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici”, cum erau numite de localnici, pistoalele mitralieră. „Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document desecretizat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.

La începutul anilor 50, inginerii sovieticii au invadat Apusenii încercând, cu ajutorul unor aparate speciale (la acea vreme necunoscute ca tehnologie românilor) să caute uraniu. Rezultatele acelor prospecţiuni nu au fost niciodată împărtăşite cu ”partenerii” români. Amerianii au colectat însă toate aceste date. Mai mult decât atât, reţeaua informativă americană a penetrat majoritatea întreprinderilor româneşti, în căutare de informaţii economice. De asemenea, orice carte ştiinţifică legată de zăcăminte, era de foarte mare interes pentru americani. Multe cărţi erau fotocopiate şi transmise analiştilor CIA. A existat o informaţie despre un zăcământ bogat în uraniu, în zona Zlatna.

Potrivit arhivelor CIA, şi alte zăcăminte erau importante pentru ruşi. Astfel, două tone de auri şi opt tone de argint, majoritatea extrase din Apuseni, luau anual drumul Moscovei. De fapt, este vorba despre întreaga producţie de metale preţioase a României acelor vremuri, care era trimisă în Uniunea Sovietică. Americanii bănuiau că aurul românesc acoperea, în parte, cheltuielile cu operaţiunile de spionaj şi propagandă ale

Cominformului în ţările vestice. Cominform-ul (Biroul Comunist de Informaţii) reprezintă numele uzual a ceea ce este numit oficial Biroul de Informaţii al Partidelor comuniste şi muncitoreşti. În realitate, spun istoricii, era vorba despre un simplu jaf.

Din arhiva desecretizată a CIA mai aflăm că muncitorii români, unii dintre ei recrutaţi forţat din rândul ţăranilor din zonă, lucrau câte 12 ore pe zi. România încerca să protejeze informaţiile legate de zăcămintele din subteran şi impusese măsuri stricte în lucrul cu documentele, dar restricţionase şi apropierea fizică de exploatări şi fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei şi al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj Napoca, avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud şi un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almaşu de Sus (Zlatna) şi de la Valea Dosului (aur, mercur şi uraniu).

Retragerea ruşilor

În 1964 Societatea “Sovrom Kvartit” s-a retras din România, lăsând locurile relativ poluate, mulţi lucrători bolnavi, un orăşel-colonie (Dr. Petru Groza) şi toate activităţile, organizarea de şantier şi documentaţia în grijă “Exploatarii Miniere Bihor”. Înainte de “retragere” fusese început tunelul care a fost folosit de Exploatarea Minieră Bihor ani întregi pentru a exploata uraniul în mina Avram Iancu, comuna din judeţul Alba. Tunelul a fost realizat şi el în acelaşi ritm “infernal” impus de ruşi iar din el a fost realizat un puţ vertical, de 400 m, care ajunge lângă suprafaţă în apropierea celui mai înalt vârf al Munţilor Apuseni, Vf. Bihor sau ”Biharea”. Din acel puţ, la diverse nivele, s-au dezvoltat reţele de galerii, suitoare, planuri înclinate, lucrări pregătitoare şi de exploatare a căror lungime totală depăşeşte 100 km. Exploatarea minereului de uraniu a continuat în mina Avram Iancu, în acelaşi timp dezvoltându-se intens lucrările de explorare şi prospecţiune, atât în zonă cât şi în întreagă ţara.